Siria. EVENIMENTUL anului. Acordul de ÎNCETARE a FOCULUI a intrat în vigoare. Primele consecințe ale întrevederii Trump-Putin
- Simion Oprescu
- 9 iulie 2017, 13:11
Acordul de încetare a focului în sud-vestul Siriei a intrat în vigoare duminică la amiază, după cum au stabilit Trump și Putin la summitul G20.
Încetarea focului în zona de sud-vest a Siriei a intrat în vigoare la ora locală 12:00 (ora 9:00 GMT), acordul fiind cea mai recentă încercare a de restabili pacea în ţara afectată de război de şase ani, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
SUA, Rusia şi Iordania au ajuns la un acord de încetare a focului şi la un acord „de dezescaladare” în această săptămână, cu obiectivul de a deschide drumul pentru un armistiţiu mai extins şi mai solid în Siria.
Donald Trump, preşedintele Statelor Unite și Vladimir Putin, președintele Rusiei, au ajuns vineri, la summitul G20 din Hamburg, Germania, cu ocazia primei lor întâlniri față în față, la un acord privind o încetare a focului în sud-vestul Siriei.
Conflictul sirian a făcut, în ultimii șase ani, peste 320.000 de morţi.
Citește și: RĂZBOIUL din SIRIA. Capitala REVOLUȚIEI, controlată în totalitate de forțele lui al-Assad
Rusia AMENINŢĂ că va considera ŢINTE avioanele coaliției internaționale conduse de AMERICANI