Sinuciderea asistată este acum legală. Austria este țara care a decis să curme suferințele bolnavilor

Sinuciderea asistată este acum legală. Austria este țara care a decis să curme suferințele bolnavilorSursa: arhiva EVZ

La jumătatea lunii decembrie, Parlamentul Austriei a aprobat legalizarea sinuciderii asistate. Aceasta este o variantă pe care autoritățile o oferă persoanelor cu boli grave sau incurabile. Pentru a putea avea parte de un astfel de sfârșit, pacienții sunt supuși unei evaluări de specialitate și au un termen care garantează că decizia nu a fost luată din pripă.

Austria a decis ca sinuciderea asistată să fie legală. Potrivit proiectului adoptat de Parlament pe 16 decembrie 2021, persoanele cu vârsta de peste 18 ani care suferă de boli terminale sau au afecțiuni permanente și debilitante pot opta pentru a fi ajutate să-și pună capăt zilelor. În urmă cu un an, Curtea Constituțională a solicit remedieri legislative cu privire la această problemă.

Decizia unei sinucideri asistate nu poate fi luată doar de pacient. Acesta se prezintă în fața unei comisii compuse din doi medici, care evaluează situația și stagiul în care a ajuns boala. Unul dintre acești doi medici trebuie să fie expert în medicină paliativă. În urma verificărilor, comisia determină dacă pacientul este capabil să ia decizia în mod independent.

Pacientul care își dorește sinucidere asistată va trebui să aștepte 12 săptămâni pentru a primi acordul. Acest interval de timp este oferit pentru a se stabili dacă decizia este luată pe fondul unei crize temporare, notează Agerpres. În cazul pacienților aflați în „fază terminală”, această perioadă se reduce la două săptămâni.

Alma Zadic, ministrul Justiției din Austria, susține că legea a fost adoptată pentru a respecta demnitatea umană. Totodată, oficialul susține că au fost alocate fonduri pentru îngrijirile paliative astfel încât „nimeni nu alege calea morții dacă există alte posibilităţi”.

Austria nu este singura țară unde sinuciderea asistată este legală. Există chiar și o capsulă pentru a duce la îndeplinire această dorință

Dacă Parlamentul nu adopta această lege până la finalul lunii decembrie, interdicția cu privire la sinuciderea asistată ar fi expirat, iar practica ar fi fost nereglementată.

Austria nu este singura țară care legalizează sinuciderea asistată. Pe lista statelor unde acest lucru este absolut legal se numără Olanda, Belgia, Luxemburg, Canada, Columbia, Italia și Spania.

La începutul lunii decembrie, Elveția a legalizat capsulele de sinucidere asistată. Acestea au fost create de dr. Philip Nitschke, în Olanda.

„Beneficiul pentru persoana care îl utilizează este că ele nu au nevoie de permisiune, ele nu au nevoie de un medic special care să încerce să introducă acul și nu au nevoie de medicamente greu de obținut”, a afirmat Nitschke anul trecut în timpul unei demonstrații a dispozitivului.

Ne puteți urmări și pe Google News