Sindicaliștii din administrație, protest pentru păstrarea privilegiilor

Sindicaliștii din administrație, protest pentru păstrarea privilegiilorSursă foto: Federația Națională a Sindicatelor din Administrație-FNSA Facebook

Uniunea Sindicatelor Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual Forţa Legii a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, declanşarea unor acţiuni comune de protest față de intenția guvernului de a mai reduce din privilegii.

Sindicaliștii administraţiei publice au precizat că, pe 15 septembrie, va avea loc un marş de protest în Capitală, urmat de pichetarea sediului Guvernului. Sindicaliştii denunţă măsurile anunţate de Executiv, pe care le consideră un pericol major ce ar putea genera un blocaj generalizat în sistem.

Sindicaliștii anunță inițierea unor acțiuni de protest

Federaţiile sindicale semnatare au anunţat iniţierea unor acţiuni comune de protest faţă de reducerile de posturi promovate de Guvern în domeniul administraţiei publice.

Reprezentanţii sindicatelor susţin că măsurile lansate „pe persoană fizică”, respectiv proiectul „REFORMA MEA”, generează premisele unui blocaj generalizat în sistem, pe fondul lipsei unui dialog social autentic şi responsabil.

Sindicaliștii amenință cu declanșarea unei crize generale

Sindicaliştii din administraţia publică spun că, dacă premierul nu renunţă la măsurile de reducere a numărului de funcționari, protestele vor continua şi se vor amplifica, până la greva generală. Prima acţiune este programată pe 15 septembrie 2025, când va avea loc un marş şi o pichetare a Guvernului în Bucureşti, între orele 11:00 şi 15:00, la care sunt aşteptaţi mii de angajaţi din administraţia publică centrală şi locală.

Bugetari

Bugetari / Sursa foto: dreamstime.com

Sindicaliştii cer o consultare a organizaţiilor sindicale înainte de adoptarea celui de-al doilea pachet de măsuri, care, potrivit acestora, include prevederi arbitrare,  nefundamentate şi cu consecinţe majore asupra administraţiei publice, statutului funcţionarilor şi activităţii instituţiilor.

Solicitările sindicatelor către Guvern

Sindicaliştii cer respectarea drepturilor fundamentale ale funcţionarilor publici, stabilitate, condiţii de muncă decente şi negociere colectivă. Ei solicită eliminarea mandatelor temporare şi a testărilor periodice, pe care le consideră o sursă de  instabilitate, precum şi respingerea modificărilor la Codul administrativ ce ar încălca dreptul la muncă.

Alte revendicări vizează realizarea unor analize reale de impact înaintea reducerilor de personal şi renunţarea la o grilă salarială discriminatorie pentru angajaţii din administraţiile locale cu venituri reduse.