Simptomele care pot apărea în cazul pacienților vindecați de COVID-19

Simptomele care pot apărea în cazul pacienților vindecați de COVID-19

Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 se confruntă cu efecte secundare, potrivit unui studiu.

Vindecarea de coronavirus nu pare a fi deloc ușoară, existând efecte secundare. Astfel, un studiu preliminar realizat în Coreea de Sud  arată că nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 au afirmat că au avut simptome cum ar fi oboseală, simptome psihologice, dar şi pierderea mirosului şi a gustului.

Efectele pandemiei

Numărul deceselor la nivel global din cauza COVID-19 a trecut marţi de 1 milion, care este o cifrâ sumbră ținând cont de faptul că pandemia a afectat tare economia globală, a supraîncărcat sistemele de sănătate. Un alt efect al pandemiei a fost și schimbarea stilului de viaţă al oamenilor.

Pacienţii vindecaţi de COVID-19, chestionaţi online

965 de pacienţi vindecaţi de COVID-19 au participat la un sondaj online. 879 de persoane, ceea ce reprezintă un procent de 91,1%, au răspuns că au suferit cel puţin un efect advers în urma bolii. Acest lucru l- a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Kwon Jun-wook, un oficial în cadrul Agenţiei Coreene pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (KDCA).

Care a fost cel mai frecvent efect secundar

26,2% dintre participanţi au indicat drept cel mai frecvent efect secundar oboseala, în timp ce 24,6%din cei chestionati au indicat dificultate în concentrare, a spus Kwon. Pe lista simptomelor au mai figurat efecte secundare psihologice sau mintale, cum ar fi şi pierderea gustului şi a mirosului.

Kim Shin-woo, profesor de medicină internă la Facultatea de Medicină a Universităţii Naţionale Kyungpook din Daegu, a vorbit cu 5.762 de pacienţi vindecaţi din Coreea de Sud. Dintre aceștia, un procent de 16, 7% au participat la sondaj, a spus profesorul. Kim Shin-woo, cercetătorul principal, a spus că va publica studiul, deși analiza a fost realizată online într-o primă etapă.

23.699 de cazuri de coronavirus în Coreea de Sud

Coreea de Sud va cooordona anul viitor un studiu separat. La acest studiu vor participa 16 organizaţii din domeniul medical despre complicaţii potenţiale ale bolii. El va conţine o analiză de amploare cuprinzând tomografii ale pacienţilor recuperaţi, a spus Kwon.

În Coreea de Sud au fost înregistrate 38 de noi cazuri de infectare luni până la miezul nopţii. Totalul pe plan naţional a ajuns la 23.699 de cazuri de coronavirus şi 407 decese, potrivit agerpres.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News