Simone Tempestini, victorie importantă la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Masters

Simone Tempestini, victorie importantă la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă MastersSimone Tempestini. Sursa foto: Instagram

Simone Tempestini a câştigat prima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Masters, Trofeul Râşnov, recuperând în manşa decisivă, acolo unde liderul Costel Căşuneanu a pierdut peste 40 de secunde, conform site-ului Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

După ce francezul Jerome France (Nova Pro) a dominat etapa de la Râşnov, stabilind şi timpul de referinţă a traseului de 4 kilometri, cu 01:52,602, fiind urmat de Octavian Ciovică (Radical SR8), totul s-a schimbat încă de la prima manşă de concurs, când ultimii care au plecat pe traseu au avut parte de ploaie.

Ploaia care a început chiar la finalul primei urcări şi s-a încheiat înainte de startul celei finale i-a obligat pe piloţi să îşi schimbe strategia. Toţi ochii au fost aţintiţi spre Căşuneanu, care a avut un prim timp intermediar bun, dar acesta s-a răsucit aproape de final şi a pierdut nu mai puţin peste 40 de secunde, ajungând să aibă cel mai slab timp al manşei.

Tempestini: Ploaia m-a ajutat

De situaţie a profitat Simone Tempestini (Porsche 997 RGT), care de pe locul 5 a ajuns direct pe prima poziţie după cele două manşe cu un timp total de 04:17,353. La un total de 7,1 secunde a încheiat Mihai Leu, care a concurat pentru prima dată cu modelul Audi R8 GT3 LMS, în timp ce al treilea cel mai bun timp a fost reuşit de Alexandru Piţigoi (Porsche 991) la doar 4 miimi de locul secund.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Simone Tempestini (@simonetempestini)

„Ploaia m-a ajutat, trebuie să recunosc, să câştig etapa. Sunt bucuros, mai ales că în două săptămâni începe şi campionatul de raliuri. Voi concura cu aceeaşi maşină şi e încurajator pentru mine”, a spus câştigătorul rundei.

Tempestini, Leu şi Piţigoi au ocupat şi podiumul Categoriei I, în timp ce la Categoria II, dedicată monoposturilor şi biposturilor, Top 3 a fost format din campionul en titre Octavian Ciovică, Dragoş Savloschi (Radical ProSport) şi Răzvan Dragomir (Silver Car S2).

Un total de 37 de piloţi au luat startul în prima etapă a sezonului Masters la Viteză în Coastă de la Râşnov. Noua compeţie va programa 5 etape anul acesta, următoarea fiind programată pe Transalpina, în perioada 10-11 iunie.

(sursa: Mediafax)

Ne puteți urmări și pe Google News