Faptul că domnișoara Halep – am mai spus, pentru mine nu este Simona, ci domnișoara Halep, că nu a crescut cu fiică-mea prin curte, pe la noi, și nici nu a bătut mingea de zidurile casei noastre – a câștigat turneul ăla minunat, nu era o chestie în măsură să mă facă să mă apuc să zic ceva,cu atât mai mult cu cât nici nu am văzut meciul, pentru că nu urmăresc transmisii sportive, nici măcar pe alea comentate de Cristian Tudor Popescu, sau și mai și, de Ion Țiriac.

Chestiile care mi s-au părut mie demne de reținut și semnalat în legătură cu marele eveniment este că domnișoara Halep a făcut un serviciu imens țării mele, pentru care îi mulțumesc prea-plecat și, în vremurile astea hâde, pârjolite de urâciune și macerate de puroaie, domnia sa, o mână de fată, L-a mărturisit permanent pe Dumnezeu fără nicio ezitare, fapt pentru care Biserica Mea i-a arătat cinstirea cuvenită. Mai important decât orice mi se par cele două fraze spuse de protagoniștii acelui moment.

IPS Patriarhul Daniel: „Apreciind realizările sale în domeniul tenisului feminin de performanţă şi, totodată, credinţa sa creştin-ortodoxă, pe care o mărturiseşte public prin semnul Sfintei Cruci, Patriarhia Română îi acordă campioanei Simona Halep Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române.”

Simona Halep: „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit și pentru familia în care am crescut. Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ și sper să bucur cât mai mulți oameni și copii, să-i inspir să reușească și ei ceea ce-și doresc.
Slavă Domnului și Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți!”.

Așa să vă ajute Dumnezeu, domnișoara Halep!

Te-ar putea interesa și: