A demolat-o! Halep, victorie fabuloasă la Roland Garros

A demolat-o! Halep, victorie fabuloasă la Roland Garros

Sportiva din Constanța a defilat, astăzi, în meciul din turul al 3-lea de la Roland Garros.

UPDATE. Simona Halep a defilat practic în confruntarea cu Amanda Anisimova. Românca n-a avut nicio emoție, a controlat partida tot timpul și s-a impus în două seturi, scor 6-0, 6-1, după 55 de minute. Astfel, sportiva „tricoloră” a făcut pasul către optimile de finală de la Roland Garros.

O nouă zi importantă pentru Simona Halep (locul al 2-lea în ierarhia mondială), care atacă optimile de finală ale turneului Roland Garros. Cea mai bună jucătoare de tenis din România evoluează contra americancei Amanda Anisimova (19 ani), locul al 29-lea în WTA. Confruntarea este programată să înceapă după ora 14.00 și va fi transmisă în direct de postul Eurosport.

Simona a câștigatu turneul parizian în 2018, iar anul trecut a fost eliminată în faza sferturilor de finală chiar de adversara pe care o înfruntă astăzi. Amanda Anisimova s-a impus surprinzător, fără probleme, cu scorul de 6-2, 6-4, reușind una dintre marile „bombe” ale ediței precedente.

„Generația mea a fost mai timidă. Fetele din generația aceasta de adolescente au mai mult curaj și se luptă cu orice jucătoare de top. Le apreciez, este un lucru bun pentru tenis că ajung atât de repede sus”, declara Simona Halep anul trecut, după eșecul neașteptat.

Drama Amandei Anisimova

„Nu s-au văzut emoții pentru că nu le-am avut. Am intrat pe teren cu entuziasm, să am o asemenea ocazie mi s-a părut ceva incredibil”, afirma Anisimova după victoria din 2019.

Sportiva din Constanța s-a calificat în turul al 3-lea al turneului de Mare Șlem, după ce în faza precedentă a eliminat-o pe Irina Begu, în două seturi, scor 6-3, 6-4. „A trecut un an, îmi amintesc meciul precedent și faptul că nu am jucat așa cum mi-am dorit. Voi vorbi cu antrenorii, știu că va fi greu fiindcă ea lovește mingea tare și plat. Voi face unele schimbări, voi încerca să joc mai bine și să-mi iau șansa”, spunea Halep după acea partidă.

Anul trecut, Amanda Anisimova a fost lovită de o tragedie. Tatăl ei, în vârstă de 52 de ani, a încetat din viață după ce a suferit un infarct miocardic acut. „Este lucrul cel mai rău care mi s-a întâmplat în viață. A fost foarte dur. Dar m-am întors la tenis, știu că tata asta ar fi vrut să fac”, spunea jucătoarea de tenis.

Ne puteți urmări și pe Google News