Simona Halep a anunțat numele noului antrenor. Colaborarea este o premieră

Simona Halep a anunțat numele noului antrenor. Colaborarea este o premierăSimona Halep. Sursa foto: Arhiva EVZ

Simona Halep și-a anunțat noul antrenor, după înfrângerea de la Miami cu Paula Badosa, primul meci după revenirea în circuitul profesionist, după suspendarea pentru dopaj. Astfel, spaniolul Carlos Martinez Comet, în vârstă de 49 de ani, se va ocupa de acum înainte de  antrenamentele Simonei Halep.

Simona Halep va fi antrenată de Carlos Martinez Comet

Tenis

Tenis. Sursa foto: Dreamstime.com

Fostul număr 1 mondial în tenismenul feminin a precizat, într-o conferință de presă, că s-a bucurat de revenirea pe teren și a precizat că și-a ales antrenorul, pentru a evolua cât mai bine pe teren, după o pauză de 17 luni. Halep a spus că urmează o perioadă de pregătire, de acomodare cu stilul de joc.

„Am vorbit cu Carlos Martinez, o să am o perioadă de pregătire, de cunoaștere, să spun așa, după Miami, când mă voi întoarce în Europa. Sper să meargă bine, eu îl apreciez foarte mult, a lucrat cu jucătoare care mie mi-au plăcut foarte mult, cum a fost Svetlana Kuznetsova și îi admir munca foarte-foarte mult. Sper să ne înțelegem și sper să fiu aptă să muncesc la nivelul la care el își dorește și să facem treabă bună împreună”, a precizat Simona Halep, pentru Digi Sport.

Cine este Carlos Martinez Comet

Carlos Martinez

Carlos Martinez. Sursă foto: Profimedia Images

În vârstă de 49 de ani, Carlos Martinez Comet le-a mai antrenat pe Kateryna Baindl (Kozlova), Clara Tauson, Svetlana Kuznetsova, Daria Kasatkina, Misa Eguchi și Margarita Betova (Gasparyan). Spaniolul a lucrat și cu Galo Blanco, Fernando Vicente, Marc Lopez, German Puentes și Feliciano Lopez.

Cele mai bune rezultate le-a obținut  alături de Svetlana Kuznetsova. Rusoaica a cucerit două titluri WTA (Sydney și Moscova, ambele în 2016), s-a calificat la Turneul Campioanelor 2016 și a ajuns în alte trei finale importante (Indian Wells, Miami și Madrid).

Martinez a antrenat-o timp de patru ani pe Daria Kasatkina și a condus-o spre patru titluri - Phillip Island Trophy, Sankt Petersburg (2021), San Jose și Granby (2022) - și o semifinală de Grand Slam (Roland Garros 2022). La finalul colaborării, antrenorul a dezvăluit că i-a recomandat rusoaicei „să meargă la un psiholog”, conform presei internaționale.

Conform WTA, îi plac pescuitul, muzica și sportul. Este căsătorit și are două fiice. În 2013, Martinez și-a deschis propria academie de tenis, CMC Competition.