Silviu Coșa, de la Prefectură la Senat: Obiectiv ambițios pentru învățământul dual constănțean

Silviu Coșa, de la Prefectură la Senat: Obiectiv ambițios pentru învățământul dual constănțeanSilviu Coșa, PNL Constanta: Sursa foto: FB

Silviu Coșa, fost prefect al județului Constanța și cap de listă PNL pentru Senatul României, și-a propus un obiectiv ambițios: extinderea învățământului dual în Constanța pentru a oferi pregătire practică unui număr de până la 2.000 de elevi/an în următorii patru ani.

Coșa dorește să folosească experiența acumulată în funcția de prefect pentru a transforma educația practică din județ și a răspunde nevoilor economiei locale.

„Din cei aproximativ 110.000 de elevi din Constanța, sub 300 sunt în învățământ dual. Ca prefect, am colaborat îndeaproape cu școlile și agenții economici pentru a arăta părinților și elevilor avantajele acestui sistem. Vreau să continui această direcție în Parlament, extinzând considerabil accesul la educația practică,” a declarat Silviu Coșa.

Un campus de învățământ dual – un prim pas pentru Constanța

Pe parcursul mandatului său de prefect, Coșa a antrenat Instituția și serviciile deconcentrate din coordonarea sa, într-o colaborare pentru construirea primului campus de învățământ dual din Constanța. Parteneriatul, condus de Universitatea Ovidius, alătură 40 de agenți economici și instituții locale.

„Am dovedit că există interes și că acest model poate funcționa. Ca senator, voi căuta să extind această inițiativă la nivel regional și național, cu suport legislativ și fonduri dedicate,” a subliniat Coșa.

Contragarantăm bursele oferite de agenții economici elevilor și creștem apetitul investițional în învățământul dual

”Voi propune împreună cu agenții economici un sistem care să le garanteze acestora că investițiile în sistemul de învățământ dual sunt sigure. Simplu spus, statul poate să contra-garanteze, pe o perioadă de 4 ani, bursele oferite de companii elevilor pe care îi pregătesc”, a precizat Silviu Coșa, candidat PNL la Senatul României.

Elevii care astăzi se află într-o formă de învățământ dual primesc burse atât de la stat cât și de la agentul economic.

„Prin parteneriat cu companiile și familiile elevilor, estimăm că putem atrage până la 2.000 de tineri în acest sistem în următorii patru ani. Acest model va oferi companiilor locale acces la forță de muncă calificată, pregătită conform cerințelor pieței” a evidențiat Silviu Coșa.

Învățământul dual, o prioritate națională pentru PNL

Învățământul dual ocupă un loc central în programul de guvernare PNL, cu scopul de a atrage până în 2028 cel puțin 100.000 de tineri și adulți din România în acest sistem, prin formare în domenii esențiale pentru economia țării. Silviu Coșa și-a asumat să contribuie activ la acest obiectiv național, propunând Constanța ca model de succes pentru educația duală.

Cu viziunea de a conecta direct educația la nevoile economice ale județului, Silviu Coșa dorește să transforme învățământul dual constănțean într-o oportunitate reală pentru tinerii care vor să-și construiască o carieră sigură, contribuind totodată la dezvoltarea economică locală.

Acest articol este publicitate electorală, susținut de PNL

CMF 11240002