Sfinții Mihail și Gavril. Tradiții și obiceiuri din România. Ce semnificație are această zi?

Sfinții Mihail și Gavril. Tradiții și obiceiuri din România. Ce semnificație are această zi?

Sfinții Mihail și Gavril 2019. Tradiţii şi obiceiuri de ziua călăuzelor sufletelor spre rai. Ce trebuie să faci în această zi mare?

Tradiții și superstiții de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

În ceea ce-l priveşte pe Arhanghelul Mihail, acesta, se spune, că poartă cheile Raiului, este un vrednic luptător împotriva diavolului şi veghează la căpătâiul celor bolnavi. Dacă acestora le este scris să moară, Arhanghelul Mihail stă la capul lor, în partea dreaptă.

Se crede că în stânga stă diavolul, gata să înşface sufletul celui care trece în nefiinţă, iar Arhanghelul Mihail are menirea de a-l salva pe muritor de la aceasta, retezandu-i Necuratului capul cu sabia. Încăperea, se spune că se umple de sânge, motiv pentru care totul trebuie spălat şi curăţat în camera respectivă. Dacă bolnavilor le este dat să trăiască, atunci Mihai stă la picioarele lor.

Aprinde o lumânare de Sfinții Mihail și Gavril

Pentru că atât Sfântul Mihail, cât şi Sfântul Gavriil sunt văzuţi că păzitori ai oamenilor de la naştere până la moarte, în credinţa populară se spune că ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerită pentru a aprinde o lumânare, pentru a fi călăuzit spre Rai în viaţa de Apoi. Această, pentru că, potrivit folclorului, cei doi sfinţi participă şi la Judecata de Apoi.

De asemenea, în credinţele populare Sfântul Mihail este şi protectorul Lunii şi al Soarelui şi că ori de câte ori diavolii încearcă să le fure de pe cer (eclipse), nu ezită să se lupte cu ei. O tradiţie regăsită şi în Transilvania, şi în Bucovina cere ca gospodinele să coacă, de Sfinţii Mihail şi Gavriil, "turta areţilor" (areţii fiind, în limbajul de la stâne, berbecii despărţiţi de oi).

De Sfinții Mihail și Gavriil, areţii sunt sloboziţi din nou în staulul oilor. Turta, preparată din grâu sau porumb, este aruncată între oi şi de felul în care cade depinde rodul din primăvară: dacă turta cade cu faţa în sus, oilor le va merge bine şi vor făta uşor; turta căzută cu faţa în jos meneşte de rău – oile vor făta greu şi mulţi miei vor pieri înainte de a veni pe lume. Obiceiul este legat de „statutul" acordat Arhanghelilor Mihail şi Gavriil de patroni ai oilor.

Sâmbătă se împerechează berbecii cu oile În sâmbăta de dinaintea acestei sărbători se face pomană pentru morţi, iar în ziua de 8 noiembrie este bine ca fiecare om să aprindă o lumânare, întrucât aceasta îi va fi lumină pe lumea de dincolo. Nu se lucrează deloc în ziua acestei sărbători, căci, se spune în popor, cei care vor munci se vor chinui rău înainte să moară. Tot în această zi se amestecă berbecii cu oile, în scopul împerecherii. Se pregăteşte şi o turtă, care se aruncă între oi, şi dacă aceasta cade cu faţa în sus, este un semn că mioarelor le va merge bine atunci când vor făta.

Ne puteți urmări și pe Google News