Deși acest sfânt a petrecut foarte mulți ani în vârful unui stâlp de piatră, el nu trebuie confundat cu Sfântul Simeon Stâlpnicul, care a trăit între anii 390 și 459, lângă cetatea Alep din Siria și este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 1 septembrie.

Încă de la şase ani, după ce tatăl său a murit, Simeon al nostru a mers cu binecuvân­tarea mamei sale, Sfânta Marta, în Seleucia, ca ucenic al unui pustnic virtuos, Ioan de la muntele Pilasa.

Tânărul Simeon, urmând părintelui său, se trudea în priveghere necontenită, în rugăciune stăruitoare şi post neîntrerupt. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea tămăduirii bolilor.

A mers la Muntele Minunat, într-un loc cu pietre seci, şi a ridicat o mănăstire, cu ajutorul celor tămăduiţi de el.

Fiind hirotonit preot, după Sfânta Liturghie primea de la un înger pâine cerească, din care gustând de trei ori, nu mai avea nevoie de nici o altă hrană pământească.

În anul 526, dorind să-şi biruiască toate pornirile trupului, a ales să se urce în vârful unui stâlp, unde a stat sub cerul liber, şi iarna şi vara, timp de 66 de ani, neputând să doarmă, ci doar aţipind puţin şi rugându-se neîncetat.

Moaştele Sfântului Simeon au fost aduse mai târziu în Imperiul Bizantin. Capul său  a fost dăruit de către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare Mănăstirii Neamț, unde se păstrează până astăzi.