Sfânta Maria: tradiţii şi obiceiuri

Sfânta Maria: tradiţii şi obiceiuri

Tradiţia mai spune că Maica Domnului se află în iad în aceasta zi pentru a arunca năvodul de trei ori. Sufletele care se vor prinde de năvod vor fi mântuite de păcate.

Pe 15 august, calendarul creştin consemnează una dintre cele mai importante sărbători şi anume Adormirea Maicii Domnului.  Legat de această sărbătoare, în popr există o multitudine de obiceiuri şi tradiţii pentru linişte sufletească, dragoste şi sănătate

Astăzi se merge la biserică şi se împart struguri, prune şi faguri de miere pentru sufletul celor care au părăsit această lume. În unele zone, după slujba, femeile se îndreaptă către cimitire pentru a tămâia mormintele celor dragi. În bisericp se pomenesc cei adormiţi, dar şi cei care au purtat numele Sfintei Fecioare.

Fetele nemăritate obişnuiesc să culeagă flori, pe care le duc la biserică pentru a fi sfinţite, apoi le iau acasă şi le aşează în dreptul icoanei Maicii Domnului. Se crede că vor avea parte de sănătate şi o soartă bună. Mai mult, se spune că aceste flori au puteri tămăduitoare, ele putând alina dureri şi ocroti casa respectivă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform garbo.ro , superstiţiile spun că nu este bine să aprindem focul în sobă sau în afara casei. Se crede că dacă nu se va respecta tradiţia, nici Dumnezeu nu îşi va pleca privirea. Tot în aceasta zi se pun pândari în vii pentru a le feri roadele de păsări şi se leagă ciocul păsărilor astfel încât să nu le strice boabele de struguri.