Sfântul Dumitru 2026: obiceiurile care anunță schimbarea vremii și apropierea iernii
- Mădălina Sfrijan
- 26 octombrie 2026, 07:12
Sfantul Dumitru. Sursa foto: Colaj EVZ
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cunoscut și ca Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir, este prăznuit în fiecare an pe 26 octombrie, atât de credincioșii ortodocși, cât și de cei catolici. Considerat unul dintre cei mai importanți sfinți militari ai creștinătății, acesta a trăit în secolul al III-lea, în cetatea Tesalonic, în timpul împăraților Maximian și Dioclețian, potrivit Bisericii.
Sfântul Dumitru, sărbătorit pe 26 octombrie. Tradițiile care vestesc venirea iernii
Sfântul Dimitrie a fost martirizat în jurul anului 306, după ce a refuzat să se închine zeilor. Sărbătoarea sa este însoțită de numeroase tradiții și superstiții populare, multe dintre ele legate de venirea iernii și de viața păstorilor.
În calendarul popular, zilele dedicate Sfinților Dumitru marchează trecerea către sezonul rece. Pe 27 octombrie este sărbătorit Sfântul Dimitrie Basarabov, cunoscut drept Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului.
Obiceiuri păstrate din bătrâni
Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri este „Focul lui Sânmedru”, organizat în ajunul sărbătorii, pe 25 octombrie. Oamenii aprind focuri în curți sau pe dealuri, iar copiii și tinerii sar peste flăcări, potrivit credinței populare, pentru sănătate și noroc în dragoste.
Tradiția populară împarte anul în două mari anotimpuri: vara și iarna. Dacă Sfântul Gheorghe este asociat cu venirea primăverii și trezirea naturii, Sfântul Dumitru marchează sfârșitul perioadei calde și apropierea frigului.
În credința populară, în ziua Sfântului Dumitru, căldura intră în pământ, iar gerul începe să se facă simțit.
Sfântul Dumitru este considerat patronul păstorilor, iar sărbătoarea sa este legată de mai multe obiceiuri prin care aceștia încearcă să afle cum va fi vremea în sezonul rece.
Una dintre tradiții spune că ciobanii își așază cojocul în mijlocul oilor și urmăresc ce animal se culcă pe el. Dacă se așază o oaie neagră, iarna va fi blândă, iar dacă se culcă o oaie albă, se anunță un sezon rece aspru.

Sfântul Dumitru Sursa foto. Wikipedia
O altă superstiție ține de direcția în care pleacă prima oaie trezită dimineața. Dacă aceasta este albă și se îndreaptă spre sud, iarna va fi grea. Dacă este neagră și merge spre nord, iarna va fi mai ușoară.
Aceste obiceiuri fac parte din folclorul pastoral și reflectă felul în care comunitățile rurale încercau să anticipeze schimbările vremii.
Ce este bine să faci de Sfântul Dumitru
Potrivit tradițiilor populare, ziua de 26 octombrie era asociată cu încheierea unor înțelegeri și cu reglarea obligațiilor dintre oameni.
Printre obiceiurile păstrate din vechime se numără:
- Achitarea datoriilor: tradiția spune că persoanele care au împrumuturi ar trebui să le achite în această zi.
- Încheierea socotelilor: Sfântul Dumitru era considerat un moment potrivit pentru finalizarea înțelegerilor și stabilirea unor noi obligații.
- Îngrijirea cailor tineri: în unele zone, țăranii tund coama cailor de până la trei ani, pentru ca părul să crească frumos.
Aceste practici țin de obiceiurile populare transmise din generație în generație.
Superstițiile de Sfântul Dumitru sunt legate și de vreme
În tradiția populară, vremea din ziua sărbătorii era considerată un indiciu pentru lunile următoare.
Se spune că, dacă de Sfântul Dumitru vremea este aspră, iarna va fi mai blândă. Dacă ziua este frumoasă, toamna ar putea continua pentru mai mult timp.
O altă credință populară susține că luna plină și cerul acoperit de nori în această perioadă ar anunța o iarnă grea, cu ninsori abundente.
Tot în această zi se încheiau, în mod tradițional, înțelegerile dintre proprietarii de oi și ciobani. Un vechi proverb surprinde această perioadă a anului: „la San-George se încaieră câinii, iar la Samedru se sfădesc stăpânii”.
Peste 200.000 de români poartă prenumele Dumitru
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este sărbătorit pe 26 octombrie, iar persoanele care poartă nume derivate din Dimitrie sau Dumitru își serbează onomastica.
Potrivit datelor Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, în 2025, un număr de 205.171 de persoane purtau prenumele Dumitru.
Printre celelalte prenume masculine asociate sărbătorii se numără:
- Mitică: 6.600 de persoane în 2026, față de 6.742 în 2025;
- Dimitrie: 6.489 de persoane, comparativ cu 6.326 în 2025;
- Dima: 1.236 de persoane, față de 1.139 în 2025.
Și numeroase femei poartă prenume asociate Sfântului Dumitru. Datele menționate arată că 19.200 de femei aveau prenumele Dumitra, iar 7.520 purtau prenumele Dumitrița.
Alte prenume întâlnite sunt Mița, Dumitrica, Demetra, Dimitra și Mitica.