Patriarhul Daniel, îndemn pentru părinții care merg alături de copii să se închine la Sfântul Dimitrie cel Nou. Ce le-a transmis
- Mădălina Sfrijan
- 24 octombrie 2026, 17:18
Patriarhul Daniel. Sursa foto: Dreamstime.com
Patriarhul Daniel i-a întâmpinat sâmbătă pe credincioșii care au participat la procesiunea „Calea Sfinților”, organizată în București cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Cu această ocazie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre rolul pelerinajelor în apropierea copiilor și tinerilor de Dumnezeu și de valorile creștine, potrivit Patriarhiei.
Slujitorii Bisericii și participanții la procesiune s-au reunit la altarul exterior al Catedralei Patriarhale, unde Patriarhul Daniel le-a adresat un cuvânt intitulat „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou și Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea ne cheamă la sfințirea vieții prin rugăciune și iubire milostivă”.
Patriarhul Daniel spune că pelerinajele întăresc credința copiilor și tinerilor
Patriarhul României a evidențiat importanța participării familiilor la pelerinajul organizat anual la racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. La acest eveniment religios vin numeroși părinți alături de copii, dar și bunici care îi însoțesc pe cei mici și pe nepoți.
Potrivit Patriarhului Daniel, experiența trăită de copii și tineri în timpul pelerinajului poate avea un rol important în dezvoltarea lor spirituală și în apropierea de credința creștină.
„Pentru copii și tineri, aceste zile de pelerinaj pot deveni amintiri luminoase, care să le întărească, peste ani, dragostea pentru Dumnezeu și pentru sfinții Lui”, a subliniat Patriarhul României.

Calea Sfintilor. Sursa foto: Facebook/Basilica
Credincioșii participă la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou
Pelerinajul dedicat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou reprezintă unul dintre evenimentele religioase importante organizate anual în București. Credincioșii vin să se închine la moaștele Ocrotitorului Capitalei și să participe la manifestările liturgice dedicate sărbătorii.
În acest an, evenimentele religioase includ și prezența moaștelor Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, care au fost aduse la București pentru a putea fi cinstite de credincioși.
Reamintim că mai multe artere din centrul Capitalei au fost vizate de restricții de circulație sâmbătă, 24 octombrie 2026, cu ocazia procesiunii „Calea Sfinților”, organizate de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Măsurile anunțate de Brigada Rutieră vizează atât străzile de pe traseele participanților, cât și arterele care asigură accesul către acestea.