A zecea persecuţie declanşată de împăratul Diocleţian a fost una dintre cele mai sângeroase. Creştinii îşi părăseau casele şi toate proprietăţile care le mai aveau şi îşi căutau scăparea prin munţi şi prin păduri.

Furia persecuţiei se abătuse şi asupra oraşului Tars din Cilicia, care a dăruit lumii creştine pe Sfântul Apostol Pavel, pe întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, precum şi pe alţi mucenici şi muceniţe.

Printre creştinii care fugeau în munte se afla şi Episcopul Klinon care din dorinţa de a nu lăsa singuri pe creştinii refugiaţi în munţi, a luat această hotărâre de a fugi în munţi.

În oraş rămăseseră doar creştinii „tăinuiţi”, adică cei care nu-şi mărturisiseră pe faţă credinţa şi nu primiseră încă sfântul botez. Între aceştia se afla şi Sfânta Muceniţă Pelaghia.

Făcea parte din clasa înaltă a societăţii din Tars şi era orfană din tată. Mama ei rămăsese să administreze toate averile rămase şi păstra legăturile cu familiile păgânilor din înalta societate, unii dintre ei având funcţii importante la curtea împărătească din Nicomidia.

Nu se cunosc împrejurările în care Pelaghia a învăţat credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Se poate să fi învăţat de la Episcopul Klinon sau de la cei doi robi din casa sa, Longhin şi Iulian, care erau creştini în taină.

Când a aflat că Episcopul Klinon a fugit în munţi, Pelaghia s-a întristat, deoarece aştepta de mult timp să primească sfântul botez.

Între timp, fiul împăratului Diocleţian a aflat despre frumuseţea Pelaghiei şi a trimis slujitori împărăteşti pentru a o cere de soţie.

Nedorind să se căsătorească, Pelaghia a recunoscut în faţa mamei sale şi a slujitorilor imperiali că este creştină. Aflând vestea, din disperare, moștenitorul tronului s-a sinucis.

Cu mari eforturi, Pelaghia reușește să-și înduplece mama să o lase să îşi viziteze doica.

Pe drum, i-a ieşit în cale Episcopul Klinon căruia i-a mărturisit credinţa în Iisus Hristos şi dorinţa de a primi sfântul botez. Nefiind nici un izvor în apropiere, episcopul s-a rugat lui Dumnezeu și din pământ a ţâşnit apă, cu care a botezat-o pe fată. După ce şi-a vizitat doica, Pelaghia a fost dusă la judecată, în faţa împăratului Diocleţian, chiar de mama ei.

Împăratul, fermecat de frumuseţea fetei, renunţă la ideea de a o pedepsi şi o cere de soţie, făgăduindu-i toate bogăţiile lumii, cu condiţia de a se lepăda de Hristos. Cum Pelaghia refuză cu dispreţ, împăratul porunceşte să fie arsă de vie, închisă într-un viţel de metal încins. Sfânta îşi face cruce, spune o rugăciune şi a păşeşte fără teamă în foc, topindu-se ca ceara.

În timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337) pe mormântul Sfintei Muceniţe Pelaghia s-a zidit o biserică frumoasă.