Laura este economist. Ana-Maria, bijutier. Laura, a doua Laura din grup, biolog. Iuliana, artist plastic şi instrumentist. Andreea, asistent universitar. Doamnele cu care deja aţi făcut cunoştinţă şi-au lăsat de-o parte meseriile şi grijile de peste zi şi făuresc mărţişoare. Fiecare pe câte un scaun, în jurul unei măsuţe, încărcată cu fel şi fel de materii prime

Formalităţile fiind îndeplinite, stabilim locul şi ora faptelor. Deja s-a lăsat seara, e trecut de şase, în acest februarie mai degrabă ploios, şi ne aflăm cu toţii în Centrul Vechi al Bucureştiului, într-o gheretă metalică din curtea Bisericii Sfântul Dumitru Poştă, de pe strada Franceză.

Marţi, joi şi sâmbătă

Facem o mică listă a materiilor prime. Boabe de cafea, pene, scoici, flori uscate, conuri de brad, grăunţe, coji de portocale – că oricum nu le mai poţi folosi în mâncăruri, şi toate zâmbesc la remarca asta, altfel cât se poate de tristă! – cartoane şi cartoane. Or mai fi şi altele, scuze că le-am uitat! Au în dotare şi două pistoale de lipit. Şi foarfeci, dar nişte foarfeci cum n-am mai văzut până acum, zimţate, în aşa fel încât atunci când tai cartonul iese un contur în zig-zag. A, să vă mai zic că au adus şi ceva mâncare. Pateuri, cornuleţe, pişcoturi. Aşa, să le ţină de foame. Staţi mult la lucru, acum, cu mărţişoarele? “Până pe la nouă seara”, zice Laura. Una dintre Laure. Deci azi e marţi. Dar nu vin numai marţea. Şi joia, şi sâmbăta.

​

Un altfel de calendar al lui 2019

Au început treaba asta, pentru mărţişorul din 2019, în ultima zi de marţi din ianuarie. „Mărţişoare pentru suflet”. A doua ediţie. Pentru suflet, în sensul că este o acţiune caritabilă. În jurul acestei biserici sunt mulţi enoriaşi din Bucureşti, din tot oraşul practic, care au pus bazele, de ceva ani încoace, unui fenomen al carităţii. Mărţişorul e primul eveniment din calendarul acestui an. Următorul va fi înainte de Florii. Apoi, pe 12 mai, sărbătorit liliacul, cu aranjamente florale care, la rândul lor, vor fi expuse în curtea bisericii. Revin imediat asupra subiectului. Să ne ţinem de calendar acum. Pe 1 iunie, altă acţiune, de Ziua Copilului. Şi pe 23 iunie, cu o zi înainte de Sărbătoarea iilor. În 24 şi 25 august, Augusteria. Voluntarii prepară mâncare şi tot aşa, în curtea locaşului, invită lumea să guste din bunătăţi de toate felurile, de la ciorbe şi sosuri, până la prăjituri şi sucuri de casă. În 9 şi 10 noiembrie, „Arte pentru Carte”. Urmează 1 decembrie, Ziua Naţională. Apoi 6 decembrie, „Cutia cu scrisori a lui Moş Crăciun”. Frumos gândită acţiunea asta. Micuţii îşi doresc ceva anume. Scrisorile lor sunt publicate pe Faceook. Biserica are propria pagină de socializare. Oameni cu suflet se angajează să îndeplinească visele copilaşilor. E vorba de copii din familii cu probleme materiale grave, din Bucureşti sau din ţară. Staţi, că lista nu s-a terminat. Mai e şi „Globfest”. Aunci se pictează globuleţe. Abia acum s-a terminat lista din 2019.

„Mai e loc!”

„Să ştiţi că ne simţim foarte bine aici!”, exclamă Laura. Una dintre cele două Laure. “Colegele mă întreabă, la birou, cum de am tonusul atât de bun. Eu le explic”, cum e să ai prieteni, să faci parte dintrun grup, să fii solidar. Ajungi să vezi lumea altfel, chiar şi Bucureştiul acesta atât de sofisticat, de grăbit, de individualizat. Le parafrazez pe doamnele care fac mărţişoare. Adică ele lansează cu ocazia asta o invitaţie şi pentru alţii care ar vrea să încerce asemenea sentimente. „Mai e loc!”.

Câteva exemple ale bunăvoinţei

Revin la ce începusem mai devreme să spun. Pentru că e o precizare importantă din partea gazdelor mele. Şi globuleţele de Crăciun, şi mâncarea, şi mărţişoarele nu au preţuri. Enoriaşii din parohie, dar şi trecătorii prin Centrul Vechi, sunt îndemnaţi să doneze fiecare cât poate. În numele acţiunilor caritabile.

Anul trecut, de pildă, au cumpărat un scaun cu rotile, special, dar cu totul special, se pune accent pe acest element, pentru o fată foarte bolnavă, care avea nevoie de un anumit gen de echipament.

Înainte să înceapă şcoala, în fiecare început de septembrie, sunt donate ghiozdane, rechizite, haine, încălţăminte. Pentru copii, pentru mulţi copii, şi din Bucureşti, şi din alte localităţi din împrejurimile Capitalei, dar chiar şi mai departe. Informaţia circulă destul de repede între parohii. Un preot de cine ştie unde dă semnalul de alarnă. Ceva de genul „între enoriaşii mei sunt atâţia copii care au nevoie de ajutor”. Sau cum a fost cazul în comuna Ileana, din judeţul Buzău, anul trecut, unde două case au luat foc, la scurt interval, una după alta. Preotul de acolo a luat legătura cu preotul Mihai Gojgar, de la Biserica Sfântul Dumitru Poştă din Capitală.

Imediat s-a făcut colectă, de haine, de mâncare, să fie ajutaţi cumva năpăstuiţii aceia. Ştiu câtă muncă a fost, pentru că am plecat şi eu, alături de voluntari, spre satul Ileana.

Zeci de voci

A fost constiuită Asociaţia „Tadeu”. Dar mai sunt şi voluntari care nu fac neapărat parte din asociaţie. Cu zecile, în total.

E greu să ţii o evidenţă, pentru că vin alţii şi alţii la câte o acţiune sau alta. Fiecare după cât timp are la dispoziţie. Află că se face anume ceva şi sar cu ce pot, să dea o mână de ajutor. Ca o şezătoare Mă întorc la mărţişoarele din seara asta, atât de friguroasă, a lui februarie. Frig e afară, pentru că aici, în cămăruţa asta, încălzită cu un calorifer electric, e plăcută atmosfera.

Anul trecut au făcut 150 de mărţişoare şi 50 de broşe. De pe urma cărora au strâns 2.400 de lei.

Câte mărţişoare reuşiţi să faceţi, pe seară? Cam 30 sau 40. Sunt mai migăloase decât credeţi. Pe un carton aranjezi fie inimioare, fie scoici, pene, perle din plastic sau boabe de cafea. Apoi trebuie să fii atent cu pistolul de lipit, să nu te ardă pasta. Că te arde, nu glumă!

„Anul ăsta o să facem multe broşe”, aud de la Iuliana. Deci pe spatele cartonaşului lipeşti şi acul cu încuietoare. Le zic doamnelor că parcă ar fi o şezătoare.

Râd. Şi mă aprobă. „Da, o şezătoare!”. Cum pe vremuri, la ţară, în fapt de iarnă, femeile se adunau, să toarcă lâna, să toarcă şi poveştile