Sursa foto: Arhiva EVZÎntr-o Europă tot mai expusă tensiunilor geopolitice și provocărilor globale, Comisia Uniunii Europene – sub directa coordonare a Ursulei von der Leyen – intenționează să materializeze o mai veche idee a plăsmuitorilor de politici comunitare: o structură proprie de intelligence. Aceasta ar fi poziționată în cadrul Secretariatului general și nu la Serviciul european de acțiune externă (SEAE), unde există deja așa-numitul INTCEN, Centrul de analiză a situației și intelligence, creat – sub altă denumire – în vremea lui Javier Solana.
În complicata arhitectură a Comisiei, INTCEN figurează ca singurul hub de intelligence al Uniunii. Unul periferic, până la invadarea Ucrainei de către Federația Rusă. Nu se ocupă de culegerea datelor, ci analizează informații furnizate de către serviciile de informații naționale. Cooperează cu Directoratul de intelligence al Statului Major al UE, alt organism căruia i s-a descoperit importanța după 22 februarie 2022.
În spațiul intern al palatelor puterii europene de la Bruxelles se discută la modul polemic despre paralelismul între viitoarul serviciu și INTCEN, o problemă care cade în sarcina doamnei Ursula și probabil va fi rezolvată prin unirea celor două structuri de informații.
În rândurile de mai jos, voi încerca să realizez un demers analitic privind ideea în discuție și modul cum aceasta influențează rețelele de încredere existente la nivel comunitar, mai puțin analizate și comentate politic și mediatic.
Politică externă comună, da. Un serviciu de informații ... mai greu
În ultimii ani, în contextul incertitudinii care guvernează mediul de securitate european, coeziunea și proiecția în străinătate ale politicii externe a Uniunii s-au consolidat, însă sunt departe de a-i asigura un rol important la nivel geopolitic internațional. Progresele se simt, dar sunt insuficiente și lente. Spectrul de amenințări se extinde vizibil dovedindu-se o veritabilă sabie a lui Damocles care atârnă de cuiul Kremlinului.
Pe segmentul de intelligence situația este diferită. Cei 27 de membri au priorități și obiective diferite, ca să mă exprim elegant. Inerțial, voit sau aleatoriu, fiecare stat și-a menținut o cultură proprie în domeniu, care nu poate fi inclusă - iertați-mi metafora - în cadrul unui numitor comun continental. Integrarea pe acest segment este greu de realizat, aproape imposibil.
Nu trebuie să ai prea multe cunoștințe în domeniu pentru a înțelege că fiecare serviciu național are – în mod real și nu declarativ, cum se întâmplă în mediul politic – un spațiu de protejat, fie în interior, fie în exterior. Secretele unei națiuni sunt complet separate de ale alteia. Există momente sau chiar perioade când, parțial, se suprapun, dar în cea mai mare parte a timpului sunt distincte sau chiar contradictorii.
Cei mari au cuvântul
Pornind de la acestă realitate – care ar putea fi interpretată drept subiectivă – pot afirma că serviciile statelor UE n-ar putea fi integrate în sensul de a forma unul singur. Ar fi prea frumos, dar trebuie să ne gândim că avem de-a face cu o uniune de state suverane, iar cedarea de suveranitate – trâmbițată de o cunoscută parte a clasei politice europene – este nesemnificativă, dacă o privim prin prisma secretelor naționale. Este curios că acest curent politic s-a consolidat tocmai atunci când s-a ridicat o umbră în estul continentului.
Revenind la subiect, trebuie subliniat că există un model la nivel internațional care nu se suprapune unei structuri de tipul UE: Five Eyes, sistemul de cooperare al lumii anglofone, dar până și aici, uneori, neîncrederea își face loc, atunci când cei mari nu țin cont de interesele celor mai mici. Întotdeanua, există mari și mici, indiferent de organizație.
O poveste despre încrederea între servicii
Încrederea este fundamentală în cooperarea între serviciile de informații. Există însă o butadă care circulă în mediul acestor structuri de informații: ,,nu există servicii prietene ci doar servicii ale unor țări prietene’’. Real, pentru că și serviciile depind de factorul politic, iar acolo ipocrizia este la ea acasă. Nu este vorba de o acuzație, nici măcar o critică, ci de o reprezentare în plan moral – cine găsește moralitatea în politică să mi-o arate și mie - a oricărui sistem național de interese.
Modelul menționat mai sus, Five Eyes, poate fi aplicat unui grup redus de servicii, dar să aduci la același nivel de încredere un număr de 27 de state/servicii este o utopie. S-ar putea colabora ,,pe grupuri’’ sau chiar ,,în plen’’ pe segmentele SIGINT - Signals intelligence sau date obținute din surse de natură tehnică - sau IMINT – Imagery intelligence, imagini din același tip de surse.
Este însă greu de crezut că s-ar ajunge la cooperarea în domeniul informațiilor obținute din surse umane, HUMINT. Orice serviciu știe că protecția acestor surse nu poate fi pusă în discuție. Mă refer la serviciile statelor democratice.
Ucraina sau momentul adevărului pentru serviciile de informații
În luna martie, Statele Unite au întrerupt temporar cooperarea cu Ucraina pe linie de intelligence. Unele date arată că Franța s-a oferit să-i substituie pe americani. N-a funcționat. Nici Franța nici altă țară europeană nu dispune de capacitatea tehnică a celor de peste Atlantic pe segmentele SIGINT și IMINT, pentru că doar despre ele era vorba. Atunci, europenii au realizat că chiar dacă s-ar lua în calcul doar aceste segmente într-o eventuală cooperare pentru a sprijini Ucraina să zicem, rezultatul ar fi complet nemulțumitor.
Serviciile de informații ale membrilor UE depind în mare măsură de relațiile cu structurile de intelligence străine, în principal americane și britanice, cărora li se adaugă alți actori de dimensiune regională. Este greu de crezut că CIA, FBI, MI5, MI6 sau serviciile ... norvegiene, de exemplu, ar putea transmite unui serviciu al UE informații pe care le transmit unor servicii naționale din Uniune, în baza unor rețele de încredere verificate de-a lungul anilor. Există temerea că informații astfel transmise să ajungă în mâna adversarilor deținătorului primar al datelor în discuție. O scurgere de informații de acest tip ar pune în pericol sursa informației și canalul prin care a fost obținută.
Scurte concluzii
În încheierea articolului ,,Servicii de informații europene, uniți-vă!’’, publicat în urmă cu câteva săptămâni, scriam despre raportul fostului președinte finlandez, Sauli Niinistò, privind crearea unui organism european de intelligence. Textul fusese redactat la solicitarea doamnei Ursula și probabil a determinat inițiativa sa ulterioară.
Din rațiuni evocate mai sus, nu mi se pare o soluție realistă. Ar fi o nouă structură birocratică – indiferent dacă va integra INTCEN-ul sau nu – care va prelua și analiza informațiilor bine ,,filtrate’’ ale serviciilor naționale. Încrederea reciprocă pare să rămână la același nivel. Dacă s-ar porni de la cooperarea tehnică – cu sursele SIGINT și IMINT – probabil că în timp va crește nivelul de încredere. Un serviciu tehnic – un Euro Eyes – ar fi preambulul unei adevărate strucuri de intelligence.
Proiectul Ursulei von der Leyen ar fi – conform purtătorilor de cuvânt ai Comisiei - ,,un demers exploratoriu de consolidare a capacității de securitate și intelligence a Uniunii’’, precizându-se că este abia ,,în fază de dezvoltare, fără termeni de implementare’’. Dacă autoarea s-a gândit cè prin realizarea acestui obiectiv va conferi Comisiei un rol central în cadrul securității europene, jos pălăria. Am putea vorbi chiar de o ,,doctrină von del Leyen’’ în momentul când vor fi implementate marile priecte de înarmare. Dar timpul strânge, iar Bruxelles-ul trebuie transformat rapid, din mecanism pietrificat administrativ-birocratic în subiect geopolitic real.
