Separatiștii catalani rup sprijinul pentru guvernul socialist al premierului spaniol Pedro Sánchez
- Iulia Moise
- 28 octombrie 2025, 08:37
Pedro Sánchez / sursa foto: captură videoPartidul separatist catalan Junts a decis să înceteze sprijinul acordat premierului spaniol Pedro Sánchez, acuzând lipsa de progres în implementarea angajamentelor asumate de Partidul Socialist la începutul actualului mandat.
Liderul Junts, Carles Puigdemont, a declarat că decizia vine pe fondul unei „lipse de voință” din partea socialiștilor de a-și respecta promisiunile.
„Guvernul socialist nu mai are capacitatea de a guverna”, a afirmat Puigdemont, citat de Politico.
Premierul Sánchez a obținut sprijinul celor șapte parlamentari Junts în 2023 pentru a-și asigura menținerea la putere, în schimbul unor concesii politice și juridice legate de situația Cataloniei. Însă, potrivit Junts, o parte dintre aceste angajamente nu au fost îndeplinite.
Blocaj legislativ și dificultăți în guvernare în Spania
Ruperea colaborării cu Junts reprezintă o provocare majoră pentru guvernul minoritar al premierului Sánchez, care depindea de voturile separatiștilor catalani pentru a-și asigura majoritatea parlamentară.
Guvernul nu a reușit să adopte un nou buget de la începutul mandatului, funcționând în baza prelungirilor bugetului din 2022 și a fondurilor europene de redresare.
Fără sprijinul Junts, Partidul Socialist nu dispune de suficiente voturi pentru a adopta noi legi sau pentru a aproba alocări bugetare suplimentare.
Situația riscă să afecteze inclusiv angajamentele Madridului privind creșterea cheltuielilor de apărare, asumate în contextul solicitărilor Statelor Unite.
Promisiuni nefinalizate de partidul socialist a lui Sánchez
În cadrul unei conferințe de presă susținute la Perpignan, Carles Puigdemont a criticat guvernul de la Madrid pentru nerespectarea unor promisiuni-cheie.

Carles Puigdemont / sursa foto: captură video
În schimbul sprijinului parlamentar oferit în 2023, socialiștii s-au angajat să promoveze o lege a amnistiei pentru sute de separatiști implicați în evenimentele din 2017, precum și alte măsuri legate de utilizarea limbii catalane în instituțiile statului.
Deși parlamentul spaniol a adoptat legea amnistiei, aplicarea ei completă a fost suspendată de instanțele spaniole. Curtea Supremă a decis blocarea beneficiilor acestei legi pentru Carles Puigdemont, care trăiește în exil la Waterloo, Belgia, din cauza unor acuzații de delapidare.
Puigdemont a declarat că, în pofida unor „relații personale de încredere” cu reprezentanții guvernului socialist, „încrederea politică” a dispărut.
Refuzul unei alianțe cu partidele de dreapta
Deși a anunțat ruperea legăturilor cu socialiștii, Puigdemont a exclus sprijinirea unei eventuale moțiuni de cenzură susținute de Partidul Popular (centru-dreapta) și de formațiunea Vox (extremă dreapta).
„Nu vom susține niciun guvern care nu sprijină Catalonia, fie acesta actualul sau altul”, a declarat liderul separatist.
Această poziție indică faptul că Junts nu intenționează să contribuie la căderea guvernului Sánchez printr-un vot comun cu opoziția de dreapta.
Situația internă a Junts și reacția guvernului lui Sánchez
Decizia de a rupe colaborarea urmează să fie supusă validării interne printr-o consultare a membrilor Junts, care se va încheia joi. Potrivit presei locale, este așteptat ca majoritatea membrilor să susțină decizia conducerii partidului.
În replică, premierul Pedro Sánchez a transmis, în cadrul unei reuniuni a conducerii Partidului Socialist, că formațiunea trebuie să „rămână deschisă dialogului și dispusă la cooperare” cu Junts.
La rândul ei, ministra științei și universităților, Diana Morant, a declarat că nu crede că „electoratul Junts a votat pentru a permite Vox sau Partidului Popular să guverneze”, adăugând că formațiunea catalană trebuie să decidă „dacă dorește ca Spania să reprezinte progresul sau regresul”, conform Politico Europe.