Pedeapsa, care este definitivă, o triplează practic pe cea inițială. Francesco Corjin, un elev de la Liceul Energetic ”Ferdinand” din Timișoara l-a înjunghiat mortal, la începutul lunii noiembrie, anul trecut, pe un tânăr de 21 de ani, cu care intrase în conflict. Puștiul aggressor avea 17 ani și a înfipt cuțitul direct în inima victimei sale.

Scena a avut loc în urma unei altercații între cei doi. Potrivit unuia dintre martori, victima venise să apere un prieten pe care agresorul amenința că îl bate la școală. Trecătorii au sunat imediat la 112. Când a ajuns Ambulanța, victima intrase deja în joc cardio-respirator și a murit la spital, în timpul  manevrelor de salvare.

 

 

Inișțial, Tribunalul Timiș l-a condamnat pe Francesco Corjin la trei ani şi patru luni, într-un centru de detenţie. Pe latură civilă, adolescentul a fost obligat să plătească, în solidar cu părinţii lui, următoarele sume: 2.334 lei daune materiale către părţile civile Ciobanu Peniel şi Ciobanu Mariana Daniela, o rentă viageră lunară în cuantum de 200 lei/lună pentru fiecare parte civilă Ciobanu Peniel şi Ciobanu Mariana Daniela, începând cu luna noiembrie 2015, şi câte 50.000 euro daune morale către fiecare parte civilă Ciobanu Peniel şi Ciobanu Mariana Daniela sau echivalentul în lei la data plăţii fiecăreia. Sentinţa a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Timişoara, atât de avocații celui judecat, cât și de procurori, iar acum va petrece 10 ani în detenție.