SENATUL EVZ: Cine a fost Nicu Ceauşescu? Ispita comunismului dinastic (VIII)

Arhiva
25 octombrie 2011, 23:45

Sunt unele episoade din adolescenţă care readuc în memorie destine şi întâmplări revelatoare.

Liliana Drăgan a fost colega noastră până în clasa a IX-a. Locuia pe Iuliu Tetrat, colţ cu Jean Texier, străzi cu nume de aviatori morţi în Primul Război Mondial, vizavi de mine. Tatăl ei, tipograf de meserie, îl cunoştea pe tatăl meu. Cea mai bună prietenă a Lilianei, care locuia la câteva case mai încolo, spre Piaţa Dorobanţi, a fost, ani de zile, Jacqueline (Jackie) Filip, fiica lui Gheorghe (Georges) Filip, unul din conducătorii maquis-ului din zona Sud în rezistenţa franceză, ulterior consilier pe probleme economice la Consiliul de Miniştri. Cel puţin egal ca merite cu un Gheorghe Gaston Marin sau un Mihail Florescu, absolvent de Politehnică în Franţa, Filip a fost ţinut pe poziţii secundare, probabil chiar cu "ajutorul" deloc binevoitor al acestor doi "amici". Nu era unul dintre favoriţii lui Gheorghiu- Dej, precum Gaston, şeful de cabinet al liderului comunist la Ministerul Comunicaţiilor în primii ani de după 23 august 1944. Mama lui Jackie şi a fratelui ei Claude, Annie, era, ca şi Bobbie Gaston, ca şi Nellie Florescu, ca şi Betka Vasilichi, ca şi mătuşa lui Radu Stern şi a lui Andrei Manoliu, Mimi Schwimmer, văduva doctorului Schwimmer care lucrase în spitalul Brigăzilor Internaţionale cu mama mea, franţuzoaică. Jackie a fost colegă, la "Petru Groza" cu Tudor Jebeleanu. Familia Filip a plecat devreme din România, prin 1967. Veneau adeseori pe la noi, erau extrem de scârbiţi de tot ce se întâmpla.

Tot pe Iuliu Tetrat locuia şi familia Banyai. Ilegalist faimos, fost rector la Universitatea "Bolyai" din Cluj, istoric oficial căzut într-o relativă dizgraţie, Ladislau Banyai fusese la un moment dat ministru adjunct al învăţământului. Îl vedeam des pe stradă pe Peter, fiul său. La un moment dat, împreună cu o prietenă, Donca Vianu, mergeam pe la el să ascultam jazz. Cu fiul lui Mihail Florescu, ani de zile ministru al chimiei, fost luptător în Rezistenţa franceză, Alexei, am rămas prieten până în ziua de azi. Mi-a înlesnit accesul la fabuloasa bibliotecă de istorie, filosofie şi sociologie a tatălui său. Fără cărţile împrumutate de la Alexei nu cred că mi-aş fi putut scrie teza de doctorat. Tot el m-a ajutat, în iunie 1990, să intru la Spitalul de Urgenţă, să-l vad pe Marian Munteanu. Om de o mare onestitate, Alexei a trecut de partea forţelor anti-totalitare, a fost unul dintre psihologii care i-au ajutat pe greviştii foamei din Piaţa Universităţii în iunie 1990. Revin la Liliana, o fată de o debordantă, contagioasă spontaneitate, cu un umor într-adevăr irezistibil: în clasa a VIII-a, plictisită de aerele aristocratice ale prinţişorului Nicu Ceauşescu, a profitat de un moment de neatenţie al acestuia şi i-a strecurat în sandwich-ul adus de acasă, copios garnisit cu trufandale, un gândac (era perioada când citeam "Metamorfoza" lui Kafka). Râdeam cu toţii cu hohote. Nicu era furibund. Nu era vorba doar de dezgust, ci de faptul că fusese luat public în zeflemea, că fusese umilit. Tocmai el, cel care trăgea fetele de păr pe coridoare, cel care îşi permitea să înjure fără jenă pe cine avea chef, să fie ţinta unei asemenea supreme băşcălii! Nu s-a răzbunat, n-a făcut caz, de fapt ţinea la Liliana. Ea s-a mutat apoi la "Caragiale". Ne vedeam în continuare des. S-a căsătorit cu Petrică Iordache, care făcea Conservatorul şi cânta într-o forma ţie rock (cred că în "Sfinx"). Petrică a rămas în Germania, Liliana a reuşit, după o lungă aşteptare, să plece şi ea (prin 1973 sau 74).

Prietenul meu Radu Stern a studiat Istoria Artelor, a scris o teză despre "Avangardă şi conştiinţa critică", s-a căsătorit cu pianista Wanda Brauner, au plecat în Elveţia la sfârşitul anilor 70. A făcut doctoratul acolo, a predat estetica, este directorul programelor educaţionale la MusÃ©e de l'ElisÃ©e din Lausanne. A scris studii şi cărţi remarcabile, inclusiv "Against Fashion", apărută la MIT Press. Este organizatorul şi autorul superbului catalog al expoziţiei de imens succes de la Amsterdam despre artiştii evrei ai avangardei din România. Când am fost duşi cu şcoala, în septembrie 1968, la IAS Jegalia, să depănuşăm porumb, în locul armatei, mobilizată la frontieră aşteptând mereu venirea unui inamic de fapt inexistent, pentru că sovieticilor puţin le păsa de Ceauşescu şi gesticulaţiile sale, Nicu nu a fost prezent decât maximum două zile. Ipoteza că sovieticii se pregăteau să atace România în august-septembrie 1968 nu este coroborată de informaţiile oferite de cei mai importanţi cercetători ai istoriei blocului sovietic, precum Mark Kramer, directorul lui Cold War Project la Harvard. Comentariile la acest articol sunt suspendate! Citiţi şi: