Senatorul Severin, o tură în Madagascar
- Andreea Udrea, consultant politic
- 13 iulie 2016, 00:00
Membru al Comisiei de politică externă şi preşedinte al Comisiei pentru cultură și media, social-democratul Georgică Severin s-a aflat în perioada 10-12 iulie în Madagascar, la Adunarea Parlamentară a Francofoniei.
La închiderea ediției, acesta avea telefonul închis, aflându- se probabil pe drumul de întoarcere.
„Nu poţi să nu faci act de prezenţă”
Vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru a încercat să îşi apere colegul, spunând că prezenţa la această reuniune este obligatorie. „Mulţi ani am reprezentat eu România, nu poţi să nu faci act de prezenţă, mai ales dacă reprezentantul tău conduce o comisie”, a spus el, pentru EVZ.
FOTO;Georgică Severin
În urmă cu câteva zile, senatorul Georgică Severin s-a întâlnit cu Consulul General Onorific al Republicii Madagascar la București, la solicitarea acestuia.
Întâlnirea a precedat participarea lui Severin la Adunarea Parlamentară a Francofoniei și „a permis abordarea unor aspecte de interes comun în relațiile bilaterale România — Madagascar, atât la nivel parlamentar, cât și guvernamental, în contextul favorabil aprofundării acestor relații, generat de apartenența ambelor state la sistemul de valori și principii ale Francofoniei, precum și de posibilitatea comunicării într-o limbă comună, limba franceză”, se arată într-un comunicat de presă.