Se caută procuror-șef la DIICOT! MANDATUL lui Horodniceanu expiră în luna mai. ANUNȚUL făcut de Ministerul Justiției!

Se caută procuror-șef la DIICOT! MANDATUL lui Horodniceanu expiră în luna mai. ANUNȚUL făcut de Ministerul Justiției!

Ministerul Justiţiei organizează, în perioada 13 aprilie - 14 mai, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia de şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care urmează să se vacanteze în luna mai. Mandatul lui Daniel Horodniceanu la conducerea DIICOT expiră în luna mai,acesta fiind numit în funcţie în urmă cu trei ani.

Potrivit unui comunicat de presă al MJ, procurorii pot depune cereri de înscriere până la data de 7 mai (inclusiv), la Direcţia resurse umane din cadrul Ministerului Justiţiei, potrivit agerpres.ro.

"Selecţia se desfăşoară în condiţiile prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în acest scop fiind întocmite Standardele de organizare şi desfăşurare a selecţiei procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcţiile de conducere prevăzute de art. 54, alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Standardele de evaluare a interviului susţinut în cadrul selecţiei procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcţiile de conducere prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, anexate", se precizează în comunicat.

Mandatul lui Daniel Horodniceanu expiră în luna mai

Ne puteți urmări și pe Google News

Mandatul lui Daniel Horodniceanu la conducerea DIICOT expiră în luna mai, e fiind numit în funcţie în urmă cu trei ani, la data de 19 mai. Anterior numirii, din 2012, a deţinut funcţia de procuror-şef în cadrul Serviciului Teritorial Iaşi al DIICOT.

Au existat informaţii conform cărora ar fi fost vizat într-un dosar DNA care a fost clasat. Daniel Horodniceanu a declarat, întrebat despre aceste informaţii, că a cerut Direcţiei Naţionale Anticorupţie să studieze acest dosar, el spunând că ar fi fost normal să fie anunţat, scrie romaniatv.net.