Șeful CJ Călărași a recidivat. Iar s-a urcat beat la volan
- Georgeta Petrovici
- 29 martie 2020, 23:50
Președintele consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a fost prins beat la volan. Nu este prima dată. El a refuzat categoric să fie testat cu aparatul etilotest.
Vasile Iliuță a fost oprit pentru un control de rutină, de către agenții rutieri din cadrul Poliției Municipiului Călărași. Cum starea de ebrietate era evidentă, polițiștii au vrut să îl testeze, însă președintele Consiliului Județean Călărași a refuzat categoric. Acesta a fost dus la spital pentru prelevarea probelor biologice.
”În cadrul activităților de verificare a respectării prevederilor Ordonanței militare nr. 3, colegii mei din cadrul Poliției Municipiului Călărași – Biroul Rutier au oprit pentru control pe strada Prelungirea București un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani.
Întrucât bărbatul prezenta semne de ebrietate i s-a solicitat sa fie testat cu aparatul etilotest, acesta a refuzat și a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere unui vehicul sub influența alcoolului, urmând a fi dispuse măsuri legale”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Călărași.
Vasile Iliuță a mai fost prins beat la volan și în 2017, tot în urma unui control de rutină. La momentul respectiv, s-a dat jos din mașină și a luat-o la fugă, fiind prins de polițiști abia în fața locuinței sale. Și cu acea ocazie, el a refuzat să fie testat, dar și să fie dus să i se preleveze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Sursa: Cancan.ro
Sursa foto: Wikipedia / Vasile Iliuță