Ședintă tensionată la PSD. Se cere demisia întregii conduceri

Ședintă tensionată la PSD. Se cere demisia întregii conduceri

Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte marţi, şedinţa având pe ordinea de zi demisia lui Marcel Ciolacu de la şefia partidului şi decizia privind intrarea la guvernare. Liderii partidului au discutat luni, la Vila Lac, într-o întâlnire informală, la care Marcel Ciolacu şi-a anunţat colegii că își dă demisia.

Ședintă tensionată la PSD

Sorin Grindeanu, Daniel Băluţă, Bogdan Ivan sau Victor Negrescu i-ar putea lua locul lui Marcel Ciolacu. Primarul Buzăului, Constantin Toma, consideră că toată conducerea trebuie să își dea demisia și să intre partidul la guvernare.

PSD, Marcel Ciolacu

Sursa foto: Arhiva EVZ

Primarul PSD al Buzăului, Constantin Toma, a declarat luni că toată conducerea PSD trebuie să-şi depună demisiile sau să fie demişi, după alegerile prezidenţiale. Acesta a respins ideea ca primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, să preia şefia partidului, arătând că o variantă ar putea fi europarlamentarul Victor Negrescu, dar că sunt şi alte varinate. El consideră că partidul poate fi salvat.

”Toată conducerea PSD trebuie să-şi depună demisiile sau să fie demişi, dacă e posibil aşa ceva în partidul meu. Sper să se întâmple acest lucru”, a declarat Constantin Toma.

Cine i-ar putea lua locul lui Marcel Ciolacu

Întrebat cine merită îl înlocuiască pe Marcel Ciolacu, între Sorin Grindeanu, Bogdan Ivan sau primarul Daniel Băluţă, Toma a răspuns: „Niciunul din actuala conducere. Au contribuit cu toţii la situaţia României, în primul rând, şi pe urmă la situaţia partidului. Pentru că nu poţi rămâne neutru când este vorba de democraţie sau fascism.

Constantin Toma, primar Buzău

Constantin Toma, Primar Buzau Sursa foto: EVZ

Iar partidul meu a invitat, practic, să se voteze cu George Simion. Şi, Doamne, ajută, acest lucru nu s-a întâmplat. Despre asta vorbim. Dacă mergem din greşeală în greşeală, şi partidul dispare…PSD-ul, în formula actuală, dacă merge tot aşa, se va autodistruge”.

Primarul Buzăului a menţionat că „nu trebuie să fie cineva din actuala conducere, pentru că au demonstrat ce pot face, şi cu economia României şi nu au făcut nicio reformă până acum”.

Întrebat despre varianta Victor Negrescu la şefia PSD, Constantin Toma a arătat că ”este una din variante”.

”Bineînţeles, e garnitura tânără a PSD-ului, cu experienţă, vicepreşedinte al Parlamentului European, dar mai sunt şi alţii”, a menţionat el. Toma a subliniat că ”electoratul PSD vrea ca acest partid să nu coboare până la zero şi este foarte aproape de acest lucru”.

PSD ar putea intra la guvernare

Primarul consideră că PSD ar trebui ”să intre la guvernare pentru a fi o puternică susţinere din partea Parlamentului”.

”Trebuie făcute reforme mari. Nu poţi să stai deoparte, cum s-a stat acum. Bă, votaţi-l pe Simion, adică staţi neutri, votaţi cu conştiinţa. Deci nu se poate aşa ceva. Vino şi participă la reforme şi propune reforme. Implică-te! Sau, dacă vrei ca ţara asta să ajungă la un nivel foarte jos, adică să ne blocăm total şi să vină FMI-ul peste noi, luăm decizii ca şi până acum”, a explicat el.

Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că nu se știe, momentan, ce se va întâmpla cu Partidul Social Demoncrat. ”Pentru moment nu e clară direcţia în care vrea să meargă PSD-ul. Sunt nişte clarificări interne pe care ei trebuie să şi le facă”, a explicat acesta.

”Au fost organizaţii care au tras într-o direcţie, organizaţii care au tras în altă direcţie. În opinia mea, e nevoie de o clarificare internă la PSD ca să vadă care este direcţia pe care vor să o ia. Eu mi-aş dori foarte tare ca ei să vină într-un guvern pro-occidental solid, cu sprijin solid parlamentar. O să vedem. Este şi varianta ca ei să rămână în opoziţie, dar să sprijine totuşi un guvern minoritar pro-occidental”, a subliniat Nicuşor Dan .

Ne puteți urmări și pe Google News