Secesiune economică în SUA: America este ruptă în două

Secesiune economică în SUA: America este ruptă în două

Discrepanțele dintre statele Republicane și cele Democrate s-au adâncit în perioada pandemiei de COVID. Astfel încât cele din urmă au ajuns să trăiască pe spinarea celor dintâi.

Secesiune economică: termenul nu este deloc forțat. În ultimele șase-opt luni, Statele Unite au cunoscut una dintre cele mai mari migrații de persoane motivate economic și ideologic din ultimul secol.

Nici în vremea Marii Crize din 1933 nu s-au mutat atât de mulți americani, în căutarea unei vieți mai bune, arată o analiză a grupului de consultanță Birch Gold Group.

Astăzi, cei care se mută par a fi în marea lor majoritate conservatori și moderați.

Fenomenul a fost agravat de COVID și de restricțiile sale.

Economiile statelor albastre (dominate de Democrați) mor din cauză sunt opresive. Sufocă afacerile și comerțul. În timpul pandemiei, lockdown-urile au fost un dezastru.

Potrivit US Postal, peste 300.000 de cetățeni ai New York-ului s-au mutat din oraș din martie până în octombrie. Un exod fără precedent, arată analiza citată.

Exod de dimensiuni biblice

În cealaltă parte a țării, California cunoaște un exod similar. Acesta a început dinaintea pandemiei. În 2019, 635.000 de cetățeni au fugit de birocrația sufocantă și de impozitele apăsătoare.

În 2020, California a atins cea mai mică rată de creștere democrafică din toată istoria sa. Peste 200.000 de oameni s-au mutat în alt stat, anul trecut. Presa californiană recunoaște că aceștia sunt în majoritate conservatori, încercând să scape oprimarea socialistă.

U-Haul, una dintre cele mai mari companii de mutări din țară, a realizat o listă cu statele în care s-au mutat americanii în timpul pandemiei.

Lista este dominată de fiefuri conservatoare notorii, state roșii (Republicane) ca Tennessee, Texas și Florida.

Ce înseamnă acest exod pentru statele stângiste, în termeni economici? În primul rând, o importantă scădere a veniturilor din taxe.

Cu miloaga la guvern

California prognoza o creștere de 5,6 miliarde de dolari, în ianuarie trecut, dar a ajuns la un deficit de 54 de miliarde în august.

Veniturile din taxe ale statului au scăzut cu 42% din martie până în mai, depășind cu mult restul țării.

Guvernatorul Democrat Gavin Newsome a implorat Congresul pentru un ajutor federal de 14 miliarde. El a afirmat că guvernul are o „obligație morală și etică de a ajuta statele”.

Exact acesta pare să fie modul în care state precum California supraviețuiesc, arată analiza Birch Gold Group. Luând din banii de taxe ai altor state, mai responsabile cu economiile lor.

Când California visa să se rupă

Auzim adesea că state precum New York sau California au PIB-uri comparabile cu ale unor țări întregi. Auzim despre industrie și producție agricolă. Acum câțiva ani, s-au auzit inclusiv chemări la secesiune ale Californiei. Nu o secesiune economică, ci una totală.

Motivul: „omul roșcat rău” (Trump). Adepții secesiunii susțineau că statul se poate susține singur „cu ușurință”.

Nimic mai fals. Ceea ce majoretele Stângii uită să menționeze sunt datoriile și deficitul uriașe ale statelor albastre.

Ne puteți urmări și pe Google News