Sebastian Dobrincu, într-o nouă relație. Femeia care l-a cucerit pe milionar
- Raluca Dan
- 4 martie 2025, 09:32
Sebastian Dobrincu. Sursa foto. Sebastiandobrincu.comSebastian Dobrincu și Otniela s-au despărțit, potrivit unor imagini publicate de Cancan.ro. Milionarul ar fi reluat relația cu Ioana Ignat, fiind surprinși împreună la cumpărături și apoi urcând într-un Ferrari de 500.000 de euro.
Sebastian Dobrincu, din nou cu Ioana Ignat
Sebastian Dobrincu și Otniela și-au făcut relația publică, postând frecvent imagini în diferite vacanțe. Cu toate acestea, relația lor pare că s-ar fi încheiat, dovada venind din imaginile obținute de Cancan.ro, în care Dobrincu apare alături de fosta sa iubită, Ioana Ignat, de care se despărțise în toamna anului trecut.
Aceștia au ieșit din mașina milionarului, parcată aproape de bordură, în apropierea unui supermarket. După aceea, au intrat în magazin și au făcut cumpărături timp de câteva minute. După ce au terminat, cei doi s-au urcat în mașină și au plecat spre casa lui Dobrincu.
S-au despărțit după trei ani de relație
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au avut o relație de trei ani, perioadă în care s-au despărțit de mai multe ori. Cea mai lungă ruptură a avut loc în luna mai a anului trecut, când milionarul a făcut o dezvăluire în emisiunea lui Măruță.
„Ioana cred că e bine, sper că bine. Eu nu știu, trebuie să o întrebi pe ea mai bine. Viața merge înainte, indiferent de orice! Noi suntem apropiați, foarte apropiați! Momentan avem episoadele noastre de pauză, dar viața merge înainte, cu bune și cu rele”, a explicat acesta.

Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat. Sursă foto: Facebook
„Nu îmi stă în fire să îmi discut intimitățile”
În urma discuției de la televizor, acesta a venit cu clarificări și pe rețelele de socializare, cu precădere pe Instagram.
„Eu și Ioana am decis să o luăm pe drumuri separate. Pentru a preveni orice interpretare – este o decizie cât de poate de rațională și sănătoasă, fără niciun dedesubt. Amândoi muncim mult în perioada asta, ne respectăm și ne susținem în continuare, dar privim viața prea diferit pentru a continua împreună.
Nu îmi stă în fire să îmi discut intimitățile. Sunt perseverent de fel. Nu am renunțat până nu am ajuns împăcat că am încercat tot. Mulțumesc pentru toate mesajele frumoase din ultima perioadă! Capul sus, zâmbetul pe buze și inima deschisă”, a notat acesta, relatează CanCan.ro

