In intervalul duminică, ora 10.00 – luni, ora 22.00, vor fi ploi cu caracter temporar pe arii extinse în vestul şi sud-vestul ţării (inclusiv în judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi), precum şi în regiunile nordice şi centrale.

Cantităţile de apă vor depăşi, local, 20-25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 35-40 de litri pe metru pătrat.

Potrivit ANM, ploile vor fi mai frecvente şi mai intense luni.

Judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi au fost sub cod galben de ploi şi în urmă cu câte zile. Precipitaţiile au provocat inundaţii în urma cărora un om a murit, iar doi au fost daţi dispăruţi, după ce ar fi fost luaţi de viitură.