De la votul în cadrul referendumului privind ieșirea Marii Britanii din UE, celebrul Brexit, la 23 iunie, au trecut aproape 6 luni, iar abordarea referendumului în sine și a formulei eventuale de ieșire din UE este încă neclară.
Cu atât mai mult după ce Înalta Curte de Justiție din Marea Britanie a decis ca Parlamentul Britanic și nu Guvernul să fie cel care validează și decide accesarea articolului 50 din Tratatul UE de la Lisabona care permite retragerea unui stat din UE. Decizia a fost atacată în apel, iar judecata va începe joi.
Premierul Theresa May este încrezătoare că va câștiga acest apel și, deci, va putea ca în martie anul viitor să declanșeze procedura care durează maximum 2 ani, deci se va finaliza exact în mijlocul Președinției rotative semestriale a Consiliului UE a României. Doamna May a anunțat deja partenerii europeni, cu precădere pe Președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker și pe Cancelarul german Angela Merkel de momentul când vor fi declanșate procedurile prin accesarea articolului 50.
Pentru că este vorba despre declanșarea unui proces în care Marea Britanie anulează un acord internațional, Tratatul de Aderare a Marii Britanii la UE, formula de rupere a acordului însemnând un nou Tratat de retragere a Marii Britanii din UE, ratificat de cele 28 de state membre, acest proces, în opinia Curții britanice, ar trebui generat de Parlament deoarece este un act de suveranitate major. Guvernul, pe de altă parte, tratează ieșirea din UE drept un banal acord internațional care poate fi semnat și anulat de către executiv în mod direct, la desfacerea unui asemenea acord nemai fiind nevoie de votul Parlamentului.
Dezbaterea este extrem de puternică chiar în interiorul Partidului Conservator unde a fost vorba despre diferențe ireconciliabile. Stephen Phillips a fost între cei care a susținut nu numai că Parlamentul e cel care decide în legătură cu formula de Brexit, ci chiar că Parlamentul trebuie consultat asupra conținutului formulei de Brexit în așa fel încât să poată decide varianta potrivită cea mai bună pentru Marea Britanie. Practic Parlamentul britanic dorește să fie consultat și asupra strategiei de ieșire din UE, nu numai asupra deciziei de ieșire. Curtea Supremă a Marii Britanii, în complet de 11 judecători, va audia și decide cazul în luna decembrie.
Pierderea apelului de către Guvernul britanic redeschide cutia Pandorei în materie de Brexit. Într-adevăr, teoretic mutarea responsabilității legată de Brexit ca moment, ca acțiune de anulare a unui Tratat, respeciv ca responsabil de sancționarea negocierii unui nou Tratat aduce Marea Britanie, teoretic, în postura de a putea revizui ieșirea din UE. Întradevăr, dacă decizia finală este a Parlamentului, în ciuda votului la referendum, un Parlament britanic împotriva Brexitului(cum este cel prezent) poate fie să respingă Brexitul – mult mai dificil. Dar poate și să convoace un nou referendum de validare a începutului negocierilor de ieșire – cu rezultate incerte deoarece populația a început să resimtă costurile perspectivei de ieșire din UE – sau mai poate solicita ca un referendum să aibă loc în legătură cu documentul final negociat, respectiv cu Tratatul de ieșire din UE. Un vot negativ ar putea respinge procesul pe de-a-ntregul.
Suntem în spațiul teoretic însă Parlamentul Britanic are reguli nescrise extrem de clare și nu se va îndrepta împotriva votului populației, singurul demers real discutabil fiind exclusiv un referendum asupra acordului final. Respingerea acestuia nu ar însemna nici pe departe anularea Brexitului ci doar a acordului care a fost convenit, determinând, la limită, noi negocieri de pe alte poziții.
De fapt Parlamentul își dorește doar controlul asupra tipului de Brexit și posibilitatea de a cenzura o formulă mai dură, mai abruptă, de ieșire din UE. Și o asemenea formulă are loc dacă Marea Britanie nu dorește să respecte cele 4 libertăți, inclusiv libera circulație și accesul la piața muncii a cetățenilor europeni, caz în care accesul Londrei la piața unică va fi drastic restricționat.
Recomandările noastre
