Scrisoare deschisă. USR cere Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 transparență reală
- Georgeta Petrovici
- 11 iunie 2018, 13:54
Agitația în jurul Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 a reînceput, luni, la inițiativa USR. Reprezentanții partidului cer public conducerii organizației transparență.
Zilele acestea, Timișoara îi va găzdui pe reprezentanții Comitetului de monitorizare și reprezentanți ai Comisiei Europene, responsabili de programul Capitale Europene ale Culturii. În acest context, USR Timișoara cere, printr-o scrisoare deschisă, decidenților cheie ai proiectului Timișoara 2021, respectiv reprezentanții Asociației, Primăriei Municipiului Timișoara și Consiliului Județean Timiș (ambele autorități locale fiind atât finanțatori cât și de membri ai Consiliului Director al Asociației), ca, în contextul discuțiilor pe care le vor avea cu reprezentanții Comitetului de monitorizare și reprezentanții Comisiei Europene, să își asume în comun și să facă publice acțiunile imediat necesare proiectului Timișoara 2021 pentru recâștigarea încrederii comunității și încurajarea implicării și participării tuturor celor care doresc să facă acest lucru.
”Ne aflăm la mijlocul anului 2018, primul an ce trebuie să marcheze începerea efectivă a programului Timișoara Capitală Culturală Europeană, iar un număr de acțiuni critice pentru bunul mers al proiectului încă nu au avut loc. Spațiul public a fost umplut în prima jumătate de an de conflictul dintre Asociație și o parte a mediului cultural, conflict în care au fost atrase și Primăria și Consiliul Județean. Nu a avut loc nici până în acest moment procesul de reorganizare și refacere a Adunării Generale, proces care să asigure spațiul pentru dialog constructiv între asociație, mediul cultural și instituțiile publice.
USR Timișoara apreciază efortul depus de către Asociație, atât în cadrul echipei de candidatură, în a căror șansă și efort susținut puțini au crezut, cât și a echipei de implementare. Totuși, noi considerăm că e mult prea devreme pentru a stabili merite și a oferi laude. Adevărata provocare stă înainte, în implementarea acestui proiect, iar în acest moment multe părți ale sale se află sub riscul de a nu mai putea să își îndeplinească scopul din dosarul de candidatură. Drept urmare, propunem tuturor părților implicate și tuturor celor care doresc să contribuie să nu mai privească în trecut, să ia ca pe un dat prezentul titlul câștigat și, astfel, să putem privi cu toții împreună spre viitor și potențialul real, istoric, al proiectului Timișoara 2021.
Solicităm Asociației Timișoara - Capitală Culturală Europeană, prin intermediul Consiliului său Director, din care Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiș fac parte, să publice cu celeritate următoarele:
1. Calendarul de reorganizare a Asociației Timișoara - Capitală Culturală Europeană, conform
dosarului de candidatură câștigător;
2. Componența Consiliului Director al Asociației Timișoara - Capitală Culturală Europeană, lipsind din spațiul public componența actuală, determinată de demisiile consecutive ale mai multor membri;
3. Data planificată pentru Adunarea Generală anuală a membrilor Asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană, care conform statutului în vigoare ar fi trebuit să aibă loc cel târziu în 7 aprilie 2018;
Considerăm că guvernarea deschisă, onestă și legitimă a Asociației, după principiile transparenței sunt premise imperative pentru larga implicare și participare a comunității în proiect, fără de care titlul câștigat va rămâne doar un titlu de palmares al orașului, fără un impact real și departe de potențialul pe care acest eveniment îl are cu adevărat. Anul 2021 se apropie cu repeziciune iar ca acest proiect să poată avea impactul pe care şi l-a asumat în dosarul de candidatură, este nevoie ca orgoliile și acuzele ce au apărut în ultimele luni în spațiul public să treacă în plan secundar. Proiectul acesta aparține comunității iar succesul său poate fi îndeplinit printr-o implicare a tuturor energiilor din Timișoara, acest proiect este mai mare decât orgoliile și dorințele unor vremelnici decidenți. Tocmai de acea USR Timișoara cere clarificarea punctelor mai sus menționate, pentru că în cadrul AGA, ca forum și spațiu democratic, Asociația să devină reprezentativă pentru dosar și pentru comunitate”, transmite Ruben Lațcău, vicepreședinte USR Timișoara.