Scriitorul și criticul literar Mircea Muthu a murit la vârsta de 82 de ani
- Raluca Dan
- 22 ianuarie 2026, 19:57
Doliu. Sursa foto: pixabayCriticul literar, esteticianul și comparatistul Mircea Muthu a murit la vârsta de 82 de ani. „Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România anunță cu adâncă tristețe încetarea din viață a scriitorului Mircea Muthu”, a anunțat filiala.
Criticul literar Mircea Muthu a murit
Criticul literar, născut la 1 ianuarie 1944, la Iernut, județul Mureș, a murit la vârsta de 82 de ani. „Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România anunță cu adâncă tristețe încetarea din viață a scriitorului Mircea Muthu. Odihnească-se în pace!”, a anunțat filiala.
Mircea Muthu a fost profesor universitar emerit la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. De-a lungul carierei, s-a remarcat ca estetician, comparatist și balcanolog, fiind totodată critic și istoric literar, eseist și autor al mai multor volume de critică și eseistică.
Debutul literar a avut loc în 1967, în revista Tribuna, iar primul volum, „Orientări critice”, a fost publicat în 1972. Pe parcursul carierei, a colaborat cu reviste precum Echinox, Tribuna, Jurnalul literar, Études Balkaniques și South-East Monitor. În activitatea sa, a abordat constant teme legate de literatura sud-est europeană, balcanism și estetica românească.

Mircea Muthu. Sursa foto: Facebook/Caiete Silvane
Cărțile publicate de Mircea Muthu
Printre lucrările sale se află volumele „Literatura română și spiritul sud-est european”, „La marginea geometriei”, „Paul Zarifopol între fragment și construcție”, seria Balcanologie, „Lucian Blaga - dimensiuni răsăritene” și „Estetica între mediere și sinteză”.
Acesta a publicat, de asemenea, volume de poezie, printre care „Trepte și Grafii”. Totodată, a îngrijit ediții de autor din operele lui Anton Pann, Liviu Rebreanu, Radu Stanca și Eugeniu Sperantia.
Premiile pe care le-a câștigat de-a lungul carierei
Pentru contribuțiile aduse literaturii române și culturii europene, Mircea Muthu a primit numeroase premii. Printre acestea se numără Premiul pentru critică și istorie literară al Uniunii Scriitorilor din România, acordat în 2002, Premiul „George Călinescu” pentru întreaga activitate, obținut în 2016, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de cavaler, în 2000, precum și Ordre des Palmes Académiques al Franței, primit în 2001.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.