Schengen scoate la iveală haosul economic din trei țări

Schengen scoate la iveală haosul economic din trei țăriSursa foto: pixabay.com

Aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru a deschis multe oportunități pentru locuitorii de la granițe. O economie paralelă, "de frontieră", a înflorit rapid după ce controalele au fost ridicate.

Pentru românii de la granița cu Bulgaria - dar și pentru bucureșteni - aderarea la Schengen terestru a fost o oportunitate de a economisi sume importante de bani. Aceștia trec granița pe la Giurgiu și se duc în Ruse, unde pachetul de țigări nu depășeșete 16 lei, iar benzina este mai ieftină.

Ungurii cumpără hârtie igienică și cafea din România

Dar nu numai românii au de câștigat. Ungurii, spre exemplu, mai ales cei din estul țării, au așteptat cu nerăbdare să se ridice controalele de la granițe.

Distanța dintre Debrecen și Oradea este de numai 87 de kilometri, așa că mulți maghiari preferă să-și facă marile cumpărături în România, unde găsesc produse mai ieftine.

Ei vin pentru hârtie igienică, cafea, ulei, zahăr, paste și detergenți, care la noi costă mult mai puțin.

Schengen

Schengen

Românii merg la băi în Ungaria

La rândul lor, după intrarea cu drepturi depline în spațiul Schengen, românii au luat cu asalt stațiunile din Ungaria. Una dintre destinațiile preferate pentru petrecerea concediilor este Mako, supranumit "orașul cepei".

Aflat la 20 de kilometri de granița cu România, Mako este preferat pentru băile termale și prețurile accesibile.

De esemplu, la ștrandul din localitate, un bilet pentru adulți costă 70 de lei, în timp ce copiii, studenții și elevii plătesc 55 de lei.

Bucurie pentru transportatori

Aderarea completă la Schengen le face și transportatorilor viața mai ușoară. Aceștia sunt scutiți de controlul documentelor la frontieră, iar imaginile cu cozile interminabile de TIR-uri și camioane de la Nădlac au devenit istorie.

Nu în ultimul rând, mărfurile vor circula mult mai rapid, iar costurile de transport vor fi mult mai mici. Aderarea la Schengen a redus considerabil cheltuielile pentru combustibili, salarii, diurne.

Ne puteți urmări și pe Google News