SCENE ȘOCANTE la TV. Ecaterina Andronescu a început să PLÂNGĂ în direct: „NU vreau să spun prin ce am TRECUT” - FOTO
- Sorana Pătra șcu
- 1 februarie 2018, 20:59
Ecaterina Andronescu a fost protagonista unor scene incredibile în această seară. Fostul ministru al Educației a început să plângă atunci când s-a discutat despre subiectul Dosarului Microsoft în care aceasta a fost implicată.
Faptele fostului ministru au fost prescrise, dar acest lucru nu a împierdicat-o să devină emoțională. „E incorect. Eu nu eram ministru când s-au cumpărat acele licenţe. M-a şocat acel lucru. Eu nu am dat nicio declaraţie. I-am atras atenţia asupra acestei chestiuni. Directiva era directivă şi nu a contat. Am mers ai departe. Aş vrea să uit acea perioadă. Eram penală. Nu vreau să vă spun prin ce am trecut”, a spus, printre lacrimi, Andronescu.
Procurorii anticorupţie au dispus joi clasarea cauzei faţă de foştii miniştri Dan Nica, Silvia Adriana Ţicău şi Alexandru Athanasiu cercetaţi pentru abuz în serviciu în dosarul Microsoft.
Potrivit unui comunicat al DNA cauza a fost clasată pe motiv că faptele au fost prescrise în cazul lui Dan Nica, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada 2000 - iulie 2004, al Silviei Adriana Ţicău, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004, iar anterior secretar de stat la acelaşi minister şi în cazul lui Alexandru Athanasiu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 - 2005.
„Termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de abuz în serviciu este de 10 ani. Referitor la această infracţiune, data săvârşirii ultimei acţiuni este 21.10.2004, data adoptării Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, moment de la care a început să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale (şi nu de la data producerii prejudiciului efectiv, respectiv data de 15 aprilie 2009, momentul plăţii ultimei rate aferente contractului nr. 0115RO/15.04.2004) - Conform Deciziei nr. 18/30.01.2014 pronunţată de Î.C.C.J. - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 4963/1/2013 în ceea ce priveşte momentul consumării infracţiunii de abuz în serviciu”, se precizează în comunicat, citat de Agerpres.