Scene de groază în Australia. Incendiul mare cât Manhattan a făcut prăpăd. VIDEO
- Andi Miron
- 4 ianuarie 2020, 15:30
Incendiile din Australia au făcut prăpăd. Fauna, vegetația, locuințele și vieți omenești au fos distruse. Unul dintre cele mai terifiante exemple în acest sens este India MacDonnel, o tânără în vârstă de 19 ani care a fost nevoită să lupte cu focul pentru a se salva.
La începutul anului 2020, când întreg mapamondul sărbătorea trecerea în noul an, o tânără din Australia a văzut moartea în fața ochilor. A încercat cu un furtun atașat la instalația de apă să stingă focul, însă fără succes. Propietatea a fost distrusă, însă fata s-a salvat și a reușit să filmeze totul.
„Tată!!! O, doamne! Nu, nu, nu! Arde casa! Nu pot să respir!", a strigat adolescenta.
VIDEO - Incendiul din Australia
Incendiu mare cât Manhattan în Australia
Din octombrie, peste 5 milioane de hectare de vegetație au luat foc. Până acum, au murit peste 500 de milioane de animale și peste 1.400 de case au fost distruse.
Sâmbătă, 4 ianuarie, vântul a adus complicat și mai tare situația în Australia. Trei incendii s-au combinat și au format unul uriaș, mai mare decât Manhattan. Incendiile s-au unit în cursul nopții și au acoperit o suprafață de 6.000 de hectare. 23 de persoane au fost ucise de flăcări sâmbătă.
Meteorologii anunță ploi, însă insuficiente pentru a stinge incendiile.