Scenariul unei alianțe PSD-AUR la guvernare. Răspunsul lui Bolojan
- Maria Dima
- 18 septembrie 2025, 23:49
Sursa foto: gov.roPremierul Ilie Bolojan a declarat că stabilitatea politică rămâne un factor decisiv pentru România, întrucât de aceasta depinde încrederea investitorilor și a piețelor financiare. Șeful Guvernului a mai spus că, indiferent de formula de guvernare, țara se confruntă cu obligația de a reduce cheltuielile, de a atrage fonduri europene și de a eșalona investițiile deja contractate.
Ilie Bolojan, despre un scenariu PSD-AUR la guvernare
Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, la un post TV, dacă ia în calcul o eventuală ieșire a PSD din coaliția de guvernare și o posibilă alianță cu AUR. El a evitat să dea un răspuns clar, dar a precizat că stabilitatea rămâne un element fundamental pentru România.
„În această perioadă, cred că suntem conştienţi de două aspecte. În primul rând, că stabilitatea politică este un element important, care ţine de predictibilitate, de ceea ce se întâmplă într-o ţară, de stabilitatea reglementărilor economice şi, în general, de o stabilitate care înseamnă încredere în ţara respectivă, înseamnă încredere a investitorilor, a pieţelor şi aşa mai departe”, a declarat premierul.
El a insistat că, indiferent ce decizii vor lua partidele, menținerea stabilității politice și economice este crucială.
„Nu sunt multe variante pentru guvernare”

Ilie Bolojan. Sursă foto: Facebook
Premierul a adăugat că, dincolo de jocurile politice, situația actuală a țării limitează drastic opțiunile de guvernare.
„Indiferent cine va fi în guvernare, indiferent ce coaliţie s-ar face astăzi, mâine, poimâine, nu ai foarte multe variante. În astfel de situaţii nu poţi lucra decât să îţi scazi cheltuielile, să nu-ţi risipeşti banii şi să-ţi încasezi veniturile”, a explicat Ilie Bolojan.
„Am semnat foarte multe contracte de lucrări pentru care nu avem bani”
Premierul a atras atenția și asupra dificultăților economice generate de angajamentele deja asumate. „Noi avem o situaţie foarte dificilă pentru că am semnat foarte multe contracte de lucrări pentru care nu avem banii să le putem continua în condiţii normale”, a arătat Bolojan.
Premierul a insistat asupra necesității de a atrage fondurile europene disponibile și de a eșalona investițiile aflate în derulare. „Trebuie să eşalonăm aceste investiţii, să le continuăm în aşa fel încât să putem asigura condiţii de creştere în anii următori”, a adăugat acesta. Un alt punct esențial, potrivit lui Bolojan, îl reprezintă protejarea sectorului de construcții și evitarea blocajelor în proiectele publice. „Este important să putem întreţine sectorul de construcţii, pentru a nu lăsa străzile sparte sau o groapă făcută în centrul unei localităţi”, a subliniat premierul.