Scenă de coșmar. Mama moartă în casă, fiul ei spânzurat cu Poliția la ușă

Scenă de coșmar. Mama moartă în casă, fiul ei spânzurat cu Poliția la ușă

O femeie și fiul ei au fost găsiți decedați într-un apartament din Mediaș, Județul Sibiu. Un locatar a sesizat Poliția că nu și-a mai văzut vecina de câteva zile iar din apartament se simte un miros puternic.

 

Polițiștii deplasați la fața locului au discutat cu fiul femeii care a spus că mama sa este plecată.

„La fata locului polițiștii au stat de vorba cu fiul acesteia, care le-a spus ca mama sa lipsește, este plecată de acasă și a închis repede usa, refuzând sa mai deschidă. Întucat polițiștii au insistat sa deschidă, mirosul suspect fiind puternic, au solicitat sprijin colegilor de la ISU Medias pentru a intra in imobil”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

În momentul în care oamenii legii au intrat în apartament, l-au găsit pe bărbatul de 67 de ani, cu care tocmai ce vorbiseră, spânzurat, iar pe mama acestuia, în vârstă de 86 de ani, decedată.

La fața locului a fost solicitat și un medic legist. În acest moment cercetările sunt continuate de către polițiștii din Mediaș, urmând ca în funcție de rezultatul autopsiei privind cauza decesului sa fie stabilită și încadrarea juridică a faptei, informează oradesibiu.ro.