Scaunul lui Joe Biden se clatină! Donald Trump îi ia fața în sondaje. Ar putea ajunge din nou în Biroul Oval
- Ionel Sclavone
- 23 martie 2022, 16:41
Donald Trump pare să recupereze teren electoral, în fața lui Joe Biden, în perspectiv alegerilor prezidențiale din 2024. Conform unor sondaje de opinie, Donald Trump i-ar fi luat fața lui Biden în rândul alegătorilor americani din suburbii. Este vorba despre acei alegători americani care au un venit ridicat și locuiesc în zonele rezidențiale de la marginea marilor metropole.
O cercetare realizată de Emerson College indică faptul că Donald Trump ar fi candidatul preferat la viitoarele alegeri, din 2024, al americanilor din zona suburbană. Acesta l-ar fi devansat pe Joe Biden, actualul președinte, cu scorul de 47% - 38%. Pentru Joe Biden, reprezintă o lovitură destul de puternică dat fiind că America suburbană l-a ajutat să devină președinte în 2020.
Schimbarea stârnește îngrijorare în rândul democraților în contextul campaniei de realegere a lui Joe Biden. După alegerile din 2020, când locuitorii din suburbii l-au ajutat să obțină mandatul prezidențial, democrații au prezis că acest tip de electorat ar putea deveni coloana vertebrală a partidului, după cum relatează washingtonexaminer.com.
„În multe privințe, alegerile din 2020 ar putea reprezenta o descoperire pentru democrați, în sensul că suburbiile - împreună cu sprijinul continuu al nucleului urban - i-ar putea face competitivi atât în statele cunoscute drept «Zidul albastru», cât și în statele din Centura Soarelui, care încă nu au fost cucerite”, se arată într-un raport Brookings.
Situația s-a schimbat, însă, după 17 luni de confuzie și turbulențe economice, dar și conflicte internaționale. Joe Biden nu mai este favoritul alegătorilor din suburbii, pe care s-a bazat la primele alegeri, potrivit lui Spencer Kimball, director executiv al sondajului Emerson College Poll.
Cum se prezintă sondajul Emerson College
În acest context, cel mai recent sondaj Emerson prezintă un scenariu ipotetic bazat pe o confruntare electorală între Donald Trump și Joe Biden, în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2024. Conform lui Spencer Kimball, Donald Trump are un avantaj de aproape 12 puncte față de Joe Biden. Astfel, 59% dintre alegători spun că sunt oarecum sau foarte favorabili realegerii lui Trump, în timp ce 47% sunt oarecum sau foarte favorabili lui Biden. În cadrul acestei ipoteze, în lupta pentru Casa Albă, Joe Biden ar fi devansat de Donald Trump cu 45% la 42%.
Diferențele demografice notabile includ regiunea și educația. Donald Trump ar ieși câștigător în fața lui Joe Biden în rândul alegătorilor din suburbii, 47% la 38%, dar și în rândul alegătorilor din mediul rural, 59% la 35%. De partea cealaltă, Joe Biden deține un sprijin de 54% la 30% în rândul alegătorilor din mediul urban și orășenesc.
În ceea ce privește educația, Donald Trump este preferat de cei care nu dețin o diplomă de colegiu, 51% la 33%. La rândul său, Joe Biden conduce în rândul celor mai educați, care au o diplomă de colegiu sau mai mult, 52% la 37%.