Propunerea surprinzătoare pe care președintele Ucrainei i-a făcut-o lui Joe Biden. Cum a reacționat Casa Albă

Propunerea surprinzătoare pe care președintele Ucrainei i-a făcut-o lui Joe Biden. Cum a reacționat Casa Albă sursa: arhivă EVZ

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a invitat pe Joe Biden, liderul de la Casa Albă, în țara sa, pentru a contribui la dezamorsarea tensiunilor cu Rusia.

Președintele Statelor Unite ale Americii (SUA), Joe Biden, a discutat, duminică, la telefon, cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski, la o zi distanță după ce avusese o convorbire și cu Vladimir Putin, liderul de la Kremlin.

După cum au anunțat responsabilii cu comunicarea, de la Casa Albă, Joe Biden i-a spus lui Zelenski că diplomația și acțiunile de descurajare a Rusiei continuă. De partea cealaltă, liderul de la Kiev a anunțat că președintele SUA a fost invitat în Ucraina „în următoarele zile”, pentru a-și arăta sprijinul în faţa riscului unei invazii ruse.

Joe Biden a fost invitat în Ucraina de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski

„Sunt convins că vizita dumneavoastră la Kiev în următoarele zile (...) ar fi un semnal puternic şi ar contribui la stabilizarea situaţiei”, a transmis președintele Ucrainei. Dar, oficialii de la Casa Albă nu au făcut însă nicio referire la această invitaţie în comunicatul transmis de Casa Albă.

Joe Biden și Volodimir Zelenski au discutat aproximativ 50 de minute la telefon și au convenit să continue „diplomaţia” şi „descurajarea” Rusiei, -s-a anunţat de la Casa Albă.

Cei doi lideri au căzut de acord asupra importanţei de a continua diplomaţia şi descurajarea ca răspuns la acumularea militară a Rusiei la frontierele Ucrainei”, conform unui comunicat ce a fost redactat de Administraţia americană.

Joe Biden a promis din nou un răspuns „rapid şi decisiv” al SUA, în coordonare cu aliaţii săi, în cazul unui atac rusesc, şi l-a asigurat pe preşedintele ucrainean că Washingtonul susține suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.

„Vom opri orice escaladare”, a transmis liderul de la Kiev

Comunicatul Administrației Prezidențiale de la Kiev a afirmat că Volodimir Zelenski a subliniat că partea ucraineană înțelege toate riscurile actuale și este pregătită pentru orice evoluție, dar în același timp a spus că măsurile luate de Statele Unite și de alți parteneri care „sprijină eficient” Ucraina sunt de natură să împiedice „răspândirea panicii”.

„Vom opri orice escaladare față de Ucraina. Capitala Ucrainei, Kiev, și alte orașe ale statului nostru - Harkov și Lvov, Nipru și Odesa - sunt în siguranță și se află sub o protecție de încredere”, a spus șeful statului ucrainean.