Scârbos sau delicios? Înghețată din lapte de porc, desert de succes în Olanda
- Iulia Moraru
- 19 mai 2024, 22:31
Prima înghețată din lapte de porc e produsă de un olandez la ferma sa Piggy’s Palace, iar toți cei care ajung aici pot gusta celebrul desert.
Această delicatesă reprezintă o premieră mondială, iar gustul său neobișnuit este surprinzător de popular în Olanda.
Înghețată din lapte de porc, o premieră mondială
„Înghețata de porc” poate fi gustată de toți cei care ajung la ferma lui Erik Stegink, care a început să producă desertul doar acum două săptămâni.
Acolo, oaspeții se pot bucura de un „pig-nic” și pot urmări porcii jucându-se pe tobogane.
„Oamenilor le place foarte mult, aproape am rămas fără primul stoc”, a declarat el pentru postul local de televiziune Oost.
Acesta a mărturisit că această înghețată e un pic grasă, dar e cremoasă și plăcută la gust.
„Este o înghețată delicioasă”, a spus un vizitator al fermei.
Conținutul de grăsimi din laptele de porc este mai apropiat de cel al laptelui uman decât de cel al laptelui de vacă, având o aromă mai pronunțată, descrisă ca fiind „de vânat”.
Laptele de porc folosit pentru a produce înghețată conține aproximativ 8,5% grăsime, în comparație cu 3,5% în laptele de vacă.
Olandezul, primul care a produs bârnză din lapte de porc
În 2015, ferma lui Stegink a devenit pionieră în producția comercială de brânză din lapte de porc, marcând un proces de producție pe care el însuși l-a descris ca fiind extrem de dificil.
„Este nevoie de atât de mult timp și de atât de mulți litri pentru un kilogram de brânză, încât este foarte scump. Această înghețată necesită, de asemenea, timp, dar avem nevoie de mai puțin lapte pentru ea”, a spus olandezul.
Conform declarației sale, o scroafă produce lapte de aproximativ 12-14 ori pe zi. Acesta a mai mărturisit că procesul de mulgere e cu atât mai dificil cu cât scroafele trebuie multe manual, în fiecare zi, potrivit The Times.