Parlamentul britanic a dat publicității transcripturile a două convorbiri telefonice între fostul premier britanic și liderul suprem libian. În 2011, cu puțin înainte de căderea lui Gaddafi, Tony Blair îi cerea acestuia să plece și să se ascundă într-un loc sigur.

Fostul premier britanic l-a înștiințat pe dictatorul libian cu puțin timp înainte de începutul bombardamentelor în Libia, rezultă din transcriptul a două convorbiri telefonice dintre aceștia.

Conținutul discuțiilor, care au avut loc la interval de două ore una de alta, pe 25 februarie 2011, a fost remis Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului britanic de către Tony Blair însuși.

Fostul premier a fost audiat în cadrul unei anchete parlamentare pe 11 decembrie 2015, după ce, la începutul lui septembrie, apăruse o carte care susținea că acesta încercase în 2011 să-l salveze pe dictatorul libian.

În timpul celor două conversații, în care cel care a sunat a fost Tony Blair, acesta îi spune lui Gaddafi, vorbind la persoana a treia:

„Dacă există un mijloc de a pleca, ar trebui să o facă imediat. Trebuie să arate că acceptă schimbarea și că se retrage, pentru ca schimbarea să se petreacă fără violență.”

Apoi, Blair a insistat, fiind mult mai direct:

„Dacă aveți un loc sigur unde să mergeți, ar trebui să plecați, pentru că toate astea nu se vor termina fără violență.”

Gaddafi răspunde, vorbind despre el la persoana a treia:

„Unde să se ducă? Nu are mandat.”

Apoi continuă la persoana întâi:

„Nu am puterea, nici mandatul, nu sunt președinte, nu am post de părăsit.”

Convorbirile telefonice au loc pe fundalul tulburărilor sociale declanșate în timpul așa-zisei „Primăveri Arabe”.

La începutul primei discuții, Gaddafi afirmă că țara sa este atacată de celule reactivate aparținând Al-Qaida din Africa de Nord, asemănătoare celor care au realizat atentatele din 11 septembrie 2001.

Gaddafi îi spune lui Blair:

„Ne confruntăm cu un Jihad!”

La sfârșitul celei de-a doua convorbiri, Gaddafi îi cere lui Blair:

„Lăsați-ne în pace, nu avem nici o problemă!”

În mai multe rânduri, liderul libian îl invită pe britanic să vină să vadă cu ochii lui că „nu există nici o violență la Tripoli”.

În cele două discuții, Gaddafi se arată îngrijorat de posibilitatea unei intervenții militare internaționale. Blair îi răspunde:

„Nici vorbă, nimeni nu o dorește!”

La trei săptămâni de la aceste convorbiri, pe 17 martie 2011, o rezoluție a Consiliului de Securitate ONU autorizează recurgerea la forță împotriva forțelor guvernamentale libiene, pentru a apăra populația.

În scurt timp, sub egida ONU, armata britanică se află în prima linie, alături de Statele Unite și Franța, la operațiunea militară care trebuia să-l dărâme de la putere pe liderul libian.

În acea perioadă, Tony Blair nu mai era prim-ministru: el a stat la Downing Street nr. 10 între 1997 și 2007.