Fostul premier britanic l-a înștiințat pe dictatorul libian cu puțin timp înainte de începutul bombardamentelor în Libia, rezultă din transcriptul a două convorbiri telefonice dintre aceștia.

Conținutul discuțiilor, care au avut loc la interval de două ore una de alta, pe 25 februarie 2011, a fost remis Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului britanic de către Tony Blair însuși.

Fostul premier a fost audiat în cadrul unei anchete parlamentare pe 11 decembrie 2015, după ce, la începutul lui septembrie, apăruse o carte care susținea că acesta încercase în 2011 să-l salveze pe dictatorul libian.

În timpul celor două conversații, în care cel care a sunat a fost Tony Blair, acesta îi spune lui Gaddafi, vorbind la persoana a treia:

„Dacă există un mijloc de a pleca, ar trebui să o facă imediat. Trebuie să arate că acceptă schimbarea și că se retrage, pentru ca schimbarea să se petreacă fără violență.”

Apoi, Blair a insistat, fiind mult mai direct:

„Dacă aveți un loc sigur unde să mergeți, ar trebui să plecați, pentru că toate astea nu se vor termina fără violență.”

Gaddafi răspunde, vorbind despre el la persoana a treia:

„Unde să se ducă? Nu are mandat.”

Apoi continuă la persoana întâi:

„Nu am puterea, nici mandatul, nu sunt președinte, nu am post de părăsit.”

Convorbirile telefonice au loc pe fundalul tulburărilor sociale declanșate în timpul așa-zisei „Primăveri Arabe”.

La începutul primei discuții, Gaddafi afirmă că țara sa este atacată de celule reactivate aparținând Al-Qaida din Africa de Nord, asemănătoare celor care au realizat atentatele din 11 septembrie 2001.

Gaddafi îi spune lui Blair:

„Ne confruntăm cu un Jihad!”

La sfârșitul celei de-a doua convorbiri, Gaddafi îi cere lui Blair:

„Lăsați-ne în pace, nu avem nici o problemă!”

În mai multe rânduri, liderul libian îl invită pe britanic să vină să vadă cu ochii lui că „nu există nici o violență la Tripoli”.

În cele două discuții, Gaddafi se arată îngrijorat de posibilitatea unei intervenții militare internaționale. Blair îi răspunde:

„Nici vorbă, nimeni nu o dorește!”

La trei săptămâni de la aceste convorbiri, pe 17 martie 2011, o rezoluție a Consiliului de Securitate ONU autorizează recurgerea la forță împotriva forțelor guvernamentale libiene, pentru a apăra populația.

În scurt timp, sub egida ONU, armata britanică se află în prima linie, alături de Statele Unite și Franța, la operațiunea militară care trebuia să-l dărâme de la putere pe liderul libian.

În acea perioadă, Tony Blair nu mai era prim-ministru: el a stat la Downing Street nr. 10 între 1997 și 2007.