Aproximativ două sute de minori români au intrat în atenţia autorităţilor de protecţie a copilului din Spania. Majoritatea lor sunt abandonaţi, orfani de ambii părinţi ori au probleme de comportament, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un răspuns transmis AGERPRES. Tema minorilor români din Spania, faţă de care au fost luate diverse măsuri judiciare a fost tema unei întâlniri care a avut loc la București. Comunicatul MAE menționează că, la această întâlnire, au fost discutate aspecte privind eliberarea documentelor de stare civilă şi a paşapoartelor pentru cetăţeni români minori faţă de care autorităţile spaniole au dispus măsuri de protecţie.
Ministerul Afacerilor Externe român ,,a exprimat întreaga disponibilitate a autorităţilor române de a răspunde fiecărui caz sesizat de partea spaniolă, cu soluţii concrete, adaptate situaţiei minorilor, stabilite la nivelul unui grup de experţi constituit din reprezentanţi ai MAE, ambasada şi consulatele României în Spania, precum şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie”. Grupurile de experţi români şi spanioli urmează să se întâlnească pentru punerea de acord a evidenţelor şi priorităţilor de soluţionare, în funcţie de urgenţă şi gradul de vulnerabilitate”, precizează MAE. Reuniunea s-a desfăşurat la sediul MAE, sub coordonarea secretarului general al Ministerului Afacerilor Externe, Laura Elena Chiorean. Delegaţia Regatului Spaniei a fost condusă de Ana Gallego Torres – director general în cadrul Direcţiei Generale pentru Cooperare Juridica Internaţională, Relaţia cu Cultele şi Drepturile Omului, Ministerul Justiţiei. Din delegaţia spaniolă au mai făcut parte o serie de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Consumului şi Bunăstării Sociale, respectiv Ángel Parreńo Lizcano- director general al Departamentului pentru Protecţia Familiei şi Copilului. Discuţiile s-au desfăşurat în prezenţa ambasadorului Regatului Spaniei la Bucureşti, Manuel Larrotcha Parada.

 

Te-ar putea interesa și: