Scandal în poliție. L-au confundat cu un hoț și l-au rupt cu bătaia

Scandal în poliție. L-au confundat cu un hoț și l-au rupt cu bătaia

Trei polițiști ieșeni, condamnați după ce au fost acuzați că au bătut un artist. L-ar fi confundat cu un hoț.

Unul dintre agenți a primit o pedeapsă cu executare, după ce acesta mai fusese condamnat într-un alt dosar. Ceilalți doi colegi au primit pedepse cu suspendarea executării. Cei trei au fost acuzați că ar fi agresat aiurea un bărbat pe care l-au confundat. Pe lângă pedepse, cei trei au fost obligați să și achite victimei daune de peste 4.000 de euro, scrie Vremeanoua.

Caz revoltător, soluționat de magistrații ieșeni! Trei indivizi care ar trebui să respecte legea s-au ales cu pedepse din partea judecătorilor ieșeni. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus condamnarea lui Andrei Scafaru la pedeapsa rezultantă de trei ani și două luni de închisoare, pentru purtare abuzivă, fals intelectual și uz de fals în formă continuată.

În același dosar, instanța l-a condamnat pe Cristian Donea la un an și zece luni de închisoare, cu suspendare, pentru purtare abuzivă, fals intelectual și uz de fals în formă continuată.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Inculpatul Donea Cristian va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul unei instituții publice aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Iași având ca obiect de activitate fie prestarea de servicii de utilități publice, fie prestarea de servicii de asistență socială, instituție ce va fi stabilită de către consilierul de probațiune pe baza evaluării inculpatului”, au precizat judecătorii.

De asemenea, magistrații l-au condamnat pe Ioan Cristian Dănilă la un an și 11 luni de închisoare, cu suspendare, pentru complicitate la purtare abuzivă, fals intelectual în formă continuată și uz de fals în formă continuată.