Scandal în Liga Națiunilor. UEFA a deschis o anchetă disciplinară

Scandal în Liga Națiunilor. UEFA a deschis o anchetă disciplinarăsursa: uefa.com

UEFA a anunțat marți deschiderea unei anchete disciplinare după meciul Irlanda-Israel, încheiat 1-1 în Liga Națiunilor, la Backa Topola, în Serbia. Investigația a fost pornită după consultarea rapoartelor oficiale ale partidei, în care a fost menționat un „presupus incident”.

„Un inspector de etică şi disciplină al UEFA a fost numit pentru a efectua o anchetă disciplinară privind posibila abatere disciplinară a unuia sau mai multor jucători” în timpul remizei dintre cele două reprezentative. Potrivit publicației irlandeze The Irish Times, un jucător al naționalei Israelului l-ar fi scuipat pe Damien Doyle, directorul de performanță al echipei Irlandei.

Selecționerul Irlandei, Heimir Hallgrimsson, a confirmat acuzația, însă a refuzat să facă alte comentarii pe această temă.

Tensiuni ridicate între Irlanda și Israel

Meciul de duminică a avut loc într-un climat tensionat, la fel ca partida disputată cu o săptămână mai devreme între cele două naționale.

Primul meci dintre Irlanda și Israel s-a încheiat cu victoria irlandezilor, scor 3-0.

Înaintea acelei partide, jucătorii irlandezi amenințaseră cu boicotul în semn de protest față de războiul Israelului din Gaza.

În cele din urmă, prima manșă s-a disputat la Debrecen, în Ungaria.

Echipa națională de fotbal a Irlandei

Echipa națională de fotbal a Irlandei. Sursă foto: X

Conferința de presă a fost întreruptă

Tensiunile dintre cele două tabere s-au mutat și în afara terenului. Conferința de presă organizată înaintea celei de-a doua partide a trebuit să fie întreruptă după întrebările adresate de jurnaliști israelieni.

Situația tensionată a fost vizibilă și în timpul celor două meciuri.

Fotbaliștii irlandezi și-au plecat în mod evident capetele în timpul intonării imnului adversarilor. De asemenea, între căpitanii celor două reprezentative nu au existat schimburi de fanioane și nici strângeri de mână înaintea partidelor.

Acuzații de rasism după primul meci dintre Irlanda și Israel

După prima confruntare dintre cele două naționale, Federația Irlandeză a analizat acuzații de abuz rasist îndreptate împotriva unor jucători irlandezi, printre care Adam Idah și James Abankwah. Cazul a adăugat un nou element de tensiune în relația dintre cele două tabere, într-un context deja complicat de protestele și disputele legate de războiul din Gaza.

Tensiunile au continuat și înaintea returului. Conferința de presă a Irlandei a fost întreruptă după ce un jurnalist israelian a lansat acuzații privind un presupus comentariu rasist făcut de un jucător irlandez, episod care a amplificat și mai mult atmosfera conflictuală din jurul dublei dintre cele două reprezentative.