Scandal în familia regală spaniolă. Nepotul regelui, implicat într-o bătaie cu cuțite
- Iulia Moraru
- 29 decembrie 2022, 18:06
Felipe Juan Froilan este nepotul regelui Spaniei, Felipe al VI-lea, iar potrivit autorităților ar fi fost implicat într-o bătaie în fața unui club de noapte. Mai mulți tineri aveau la ei arme albe.
Dacă va fi găsit vinovat, nepotul regelui ar putea petrece între trei luni și un an în închisoare. Cu toate acestea, dacă se află la prima abatere, sentința este suspendată. Froilan are doar 24 de ani, iar incidentul din fața clubului de noapte s-a petrecut pe data de 25 noiembrie. Aproximativ 30 de persoane au fost implicate în bătaie.
Nepotul regelui Spaniei ar putea fi condamnat la închisoare
Ajunși la fața locului, polițiștii au găsit urme de sânge pe jos și se pare că totul a pornit după ce oglinda retrovizoare a unei mașini a fost avariată. În timpul incidentului, un prieten al familiei regale a fost tăiat cu cuțitul pe braț.
De-a lungul timpul, nepotul regelui a fost implicat în mai multe scandaluri. În luna iulie, tânărul a fugit din clubul de noapte Opium din Marbella după un schimb de focuri care s-a soldat cu rănirea mai multor membri ai clubului.
Cu câteva luni înainte, în aprilie, a fost din nou în centrul unei bătăi, când a fost lovit cu pumnul după ce a sărit peste coadă la toaleta unui club de noapte din capitala spaniolă.
La acel momentul, Palatul nu a depus plângere împotriva atacatorului. Tot în aprilie, Froilán și sora sa, Victoria Federica, în vârstă de 22 de ani, au fost implicați într-un accident rutier în cartierul Salamanca din Madrid. Incidentul a fost însă ținut secret.
În 2012, Froilan s-a împușcat singur în picior, din greșeală, cu o armă deținută de tatăl său. Incidentul amintește de unul similar din familia sa, atunci când Juan Carlos l-a împușcat mortal, din greșeală, pe fratele său mai mic, Alfonso, cu un revolver, în 1956.
Incidentele provocate de Froilan, ținute ascunse de rege
De-a lungul domniei sale, regele Spaniei a încercat din răsputeri să ascundă de ochii publicului incidentele în care nepotul său a fost constant implicat. Juan Carlos I a părăsit țara în 2020, în timp ce era anchetat de procurori pentru presupuse nereguli financiare, dar s-a întors în Spania în luna mai a acestui an, potrivit Daily Mail.