Satul roșu, la propriu și la figurat. Localitatea din mijlocul Franței unde comuniștii sunt la putere de 100 de ani.

Satul roșu, la propriu și la figurat. Localitatea din mijlocul Franței unde comuniștii sunt la putere de 100 de ani. Sursa foto. EVZ

În satul francez Le Martinet, o localitate situată în sudul țării, comunismul este la putere. Simbolurile apartenenței politice sunt la tot pasul. Michel Mercier este probabil unul dintre cei mai de succes primari din Franța.

A fost ales de 93 la sută dintre locuitori și acum gestionează singurul loc din Franța în care comuniștii sunt la putere de 100 de ani:

Comuniști convinși

În Le Martinet, culoarea marxismului este peste tot. Felinare stradale roșii, cutii poștale roșii, indicatoare roșii.  Iar nou-veniții descoperă rapid de ce e atât de special micul sat din departamentul Gard.

„Când am ajuns aici, am înțeles că toți sunt comuniști. Eu nu sunt comunist, dar oricum, sunt foarte fericit aici”, spune un tânăr.

Ne puteți urmări și pe Google News

Învățăturile lui Karl Marx sunt în declin în întreaga lume. De multe ori, ele reprezintă în realitate represiunea și nedreptatea. Nu însă și în Le Martinet. Comuniștii au câștigat 93% din voturi la alegerile locale din acest sat. Asta în timp ce în restul Franței, abia dacă au reușit să obțină trei procente.

„Bine ați venit în Le Martinet! Haideți!”. Primarul Michel Mercier îndeamnă să-i vedem localitatea. „În Le Martinet promovăm valorile comuniștilor francezi care au luptat împotriva naziștilor și au fost executați”, explică edilul.

Minerii au fondat satul acum o sută de ani. André Bonnefoi și soția sa Pierette au fost dintotdeauna comuniști convinși.

„Într-o zi, a venit un inginer și a făcut un gest ca acesta, spunându-ne: Munca voastră nu valorează nimic. Iar noi i-am răspuns: Dacă munca noastră este lipsită de valoare, atunci nu vom mai lucra”, povestește André Bonnefoi.

El a devenit liderul greviștilor. Inițial, mina a rămas deschisă, iar asta i-a adus comunistului respect și voturi.

„Eram clasa muncitoare și am purtat lupta de clasă”, își amintește cu mândrie Bonnefoi.

„Uneori trebuie să pui piciorul în prag”, spune primarul Dar vremurile s-au schimbat și toate minele locale au fost închise. Tot ceea ce a mai rămas din trecutul industrial sunt vagoanele abandonate.

Le Martinet nu a renunțat însă la spiritul său de luptă. Primarul nu se ferește de nimic și ar face orice ca să asigure bunăstarea satului său. Asta înseamnă uneori să fii proactiv - la fel ca în cazul oficiului poștal local.

„Uneori trebuie să pui piciorul în prag. Ca atunci când un reprezentant al Poștei ne-a făcut o vizită și ne-a spus că trebuie să închidem oficiul poștal. Așa că ne-am închis toată ziua înăuntru cu acea persoană, explicându-i de ce trebuie să rămână deschis. Și iată că este și acum deschis!” - relatează primarul din Le Martinet.

Tineretul, mai încântat de extrema dreaptă

Dar necazurile nu-i ocolesc pe primar și tovarășii săi. Au nevoie de generații mai tinere care să le continue munca. Aici și în satele din apropiere, tinerii sunt atrași mai mult de ideile de extremă dreapta, iar asta îl înfurie pe primar.

„Extrema dreaptă promovează idei simpliste. Reprezentanții săi spun adesea că imigranții ne iau locurile de muncă. E greșit. Și în plus, nu-ți poți baza politicile pe rasism, e inacceptabil”, spune Michel Mercier.

Pentru primar, idealurile originale ale comunismului sunt la fel de atractive. Sunt păstrate cu sfințenie inclusiv în numele străzilor din Le Martinet și ar putea ajuta la atragerea generației tinere.

„Umanitatea este principiul nostru călăuzitor în crearea unei viziuni despre societate. Iar plasarea oamenilor pe primul loc este, de asemenea, una dintre valorile partidului nostru. Simțim că umanitatea este fundamentul unei societăți mai drepte, mai solidare”, afirmă Michel Mercier.

Chiar dacă în alte locuri comunismul nu s-a bucurat de un succes la fel de mare, oamenii din Le Martinet au arătat adesea că nu se tem să-și susțină opțiunea, scrie Digi 24.