Eroii care au întârziat cu 26 de ani instaurarea comunismului în Europa de Est. Istoria secretă
- Alecu Racoviceanu
- 4 august 2021, 08:56
Trebuie să marcăm astăzi data de 4 august 1919, când Armata Română a intrat în Budapesta, punând capăt celor 133 de zile în care bolșevismul a fost formă de guvernământ în afara granițelor URSS. Asta până la sfârșitul următorului Război Mondial.
Ne-am obișnuit să amintim căderea Budapestei ca pe un motiv de mândrie în eterna cursă de orgolii româno-maghiară, dar campania din 1919 a însemnat mult mai multe decât atât.
Căderea regimului lui Bela Kun, personaj cu puternice rădăcini în Transilvania, a însemnat o amânare cu 26 de ani (din 1919 la 1945) a instaurării regimurilor comuniste în Europa de Est, pentru că revoluționarii instruiți la Moscova loviseră atunci simultan în mai multe țări, chiar și în România, iar Republica Sovietică Ungară era doar un avanpost în concepția lui Lenin și Troțki.
În plan intern, reintrarea României în război a însemnat consfințirea cu arma în mână a Marii Uniri, celebrată de noi la 1 decembrie, în amintirea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.
Cu discursul rostit de unul dintre delegații la Alba marcăm împlinirea a 102 ani de la cucerirea Budapestei, preotul Roman Ciorogariu.
Discursul a fost rostit la monumental ridicat la Oradea în onoarea celor căzuți în luptele din 1919, când, trecând Tisa, au intrat în Ungaria sovietică.
Oradea a fost, în perioada martie-aprilie 1919, parte a Republicii Sovietice, fiind apoi terenul de luptă a maghiarilor ”albi” cu ”roșii”.
Cuvântarea P.S.S Vicar episcopesc Roman Ciorogariu la inaugurarea monumentului eroilor din 4 aprilie 1920 din Oradea-Mare
„Sculaţi morţilor şi vedeţi că au venit la voi camarazii voştri, care împreună cu voi au purtat crucea suferinţelor în războiul sfânt al neamului românesc, să facă mormânt sfânt din moaştele voastre de eroi şi să bea din paharul morţii din care voi a-ţi băut, rostind la mormântul vostru jurământul că vor fi gata când patria-i va chema să apere moştenirea voastră !
Sculaţi morţilor şi vedeţi că au venit la voi cei care au dezrobit aceste hotare cu vitejia lor şi vă înconjoară cu pietatea cu care se apropie credinciosul creştin de Sfântul Mormânt al eroului de pe Golgota. Precum acel sfânt mormânt ţine loc de respiraţie creştină pentru suflarea creştină, aşa loc de respiraţie patriotică să vă aducă prinosul recunoaşterii sfinte a sufletului românesc care va fi de acum înainte mormântul vostru, veşnic grăitor despre iubirea de patrie a eroilor prin care au fost apărată şi întregită ţara, prin care noi am devenit cetăţeni români.
Sculaţi morţilor şi vedeţi România Mare, înfăptuită cu sacrificiul sângelui vostru, cum moşii şi strămoşii voştri o visau, acest rotund pământ românesc binecuvântat de toată podoaba creaţiunei dumnezeieşti, care cu nu mai e un vis ci o dulce realitate care te face nerăbdător de a muri pentru această Înviere a nemului românesc.
Biserica noastră, în a cărei lege aţi murit, moarte de eroi, cu smerenia aplaviei vine să-şi dea partea sa din acest înălţător act de pietate, a camarazilor voştri, care şi a tuturor românilor pentru că voi pentru toţi aţi murit.
Eroi anonimi ai epopeii neamului românesc dormiţi în pace!, biserica vă primeşte în pomelnicul martirilor legii strămoşeşti şi nu va înceta a vă pomeni în rugăciunile sale pentru a ţinea viu cultul eroilor care ne-au dezrobit şi au creat România Mare. Pomenirea memorie voastre va fi o răsplată, afară de aceea ce o pot da românii, răsplata lui Dumnezeu dincolo de mormânt.
Binecuvântată fie memoria voastră în veci Amin”
Document reprodus din studiul ”Documente inedite despre monumentul ridicat la Oradea eroilor români căzuți pe Tisa în campania contra bolșevișmului ungar din 1919”, de colonel (r) Constantin Moșincat.