Sărbători de coșmar pentru o tânără abuzată de familie și fostul iubit. Autoritățile, decizie scandaloasă

Sărbători de coșmar pentru o tânără abuzată de familie și fostul iubit. Autoritățile, decizie scandaloasă

„Viața bate filmul", iar un nou caz halucinant din Vaslui demonstrează cu brio acest lucru. O tânără în vârstă de 23 de ani a fost răpită, tâlhărită și sechestrată de fostul concubin, cu complicitatea a tatălui și fratelui fetei. 

În data de 2 decembrie Tania P. venise din străinătate, pentru a petrece sărbătorile alături de familie. Dar „familia" a complotat la o acțiune tragică. Tărăboiul a început în Autogara din Bârlad, de unde femeia a fost răpită de trei indivizi. Nicio persoană aflată la fața locului nu a îndrăznit să intervină, iar victima a fost luată cu forța în mașină, unde i-au fost luate telefonul și banii, iar mai apoi a fost dusă în satul Hreasca, satul Coroiești.

Pentru tânără a urmat o adevărată tortură psihică. Fostul concubin, Bogdan G (33 de ani), respectiv tatăl fetei (51 de ani) și fratele său (24 de ani) au încercat să o convingă pe Tania să revină la fostul iubit, un individ despre care femeia spune că a fost un adevărat călău. Deși Bogdan și-a justificat gestul extrem prin „iubire", acesta este acuzat că i-a aplicat în repetate rânduri tinerei corecții fizice.

Autoritățile, fără reacție fermă

Tania a reușit să profite de lipsa de vigilență a monștrilor care au sechestrat-o și astfel, a reușit să fugă și să sune la 112. Mascații au descis în casa lui Bogdan C. A fost reținut de poliție împreună cu cei doi complici și au fost cu toții duși în fața procurorului de la Parchetul Bârlad.

Deși faptele sunt extrem de grave, autoritățile au luat decizii blânde.

„În data de 6 decembrie a.c., fatã de cei 2 bãrbati, fostul concubin respectiv tatãl victimei, s-a luat mãsura retinerii pentru o perioadã de 24 de ore, iar în cursul zilei de astãzi, acestia au fost prezentati Parchetului de pe lângã Judecãtoria Bârlad, care a dispus mãsura preventivã a controlului judiciar pentru o perioadã de 60 de zile. Bãrbatul de 24 de ani este cercetat în stare de libertate”, a precizat Bogdan Gheorghitã, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui, potrivit VremeaNoua.ro.

 

Ne puteți urmări și pe Google News