Șapte reținuți după o bătaie sângeroasă. S-au lovit cu bâte și lopeți în parcarea unui supermarket

Șapte reținuți după o bătaie sângeroasă. S-au lovit cu bâte și lopeți în parcarea unui supermarket

Au fost reținuți șapte bărbați implicați într-un scandal monstru care a avut loc în parcarea unui supermarket din orașul Balș, județul Olt. Doi oameni au ajuns la spital în urma altercației în care protagoniștii au folosit bâte, lopeți, un pistol și o sabie.

Oficiali din Poliția Română au anunțat reținerea a șapte bărbați implicați într-un conflict sângeros care a avut loc în parcarea unui supermarket din orașul Balș, județul Olt. Bătaia sângeroasă a avut loc luni iar în conflict au fost implicate 15 persoane, spun martorii incidentului.

În urma cercetărilor desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, cei șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani, toți din orașul Balș, au fost reținuți pentru 24 ore.

Miercuri, aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cercetările în acest caz continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare, tulburarea liniștii și ordinii publice și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Reamintim că Poliţia Olt a fost sesizată, luni, prin apelul de urgenţă la 112 despre scandalul din curtea supermarketului din Balş. Scandalul ar fi izbucnit spontan şi nu ar fi vorba de o reglare de conturi. Primele cercetări arată că bărbaţii aveau asupra lor lopeţi pentru că se întorceau de la muncă.

Oamenii legii spun că unul dintre bărbați avea asupra sa un pistol, dar nu ar fi folosit arma, ci i-a picat din buzunar. Altul avea asupra sa o sabie.