Planul ascuns al lui Gigi Becali la FCSB: De ce ar vrea patronul să scape de Mihai Stoica și cine este antrenorul pregătit să preia echipa
- Daniel Teodoreanu
- 11 noiembrie 2026, 18:05
Mihai Stoica, oficialul FCSB. Sursa foto: captură video
Perioada de liniște a apus la formația roș-albastră, după ce seria victoriilor obținute sub comanda lui Laurențiu Reghecampf s-a întrerupt brusc. Echipa a înregistrat trei eșecuri consecutive, unul în Cupa României împotriva unei divizionare secunde, urmat de două înfrângeri în Superliga.
Patronul Gigi Becali a intervenit public în repetate rânduri, a fost prezent pe stadion la eșecul cu Corvinul Hunedoara și a avertizat că va opera schimbări majore, fiind extrem de nemulțumit de riscul ca echipa să rateze din nou play-off-ul pentru al doilea an consecutiv. Primele măsuri au fost deja implementate la nivelul staff-ului tehnic.
Dezvăluirile lui Costi Mocanu: O mișcare premeditată
În acest context tensionat, comentatorul și jurnalistul Costi Mocanu susține că nimic nu este lăsat la voia întâmplării și că patronul are, în realitate, un plan bine definit.
„Becali zice că nu are nimic cu Mihai Stoica și că-l vrea în continuare alături de el. În realitate, tot ce face la club în orele astea sunt acțiuni prin care vrea să-l forțeze pe Stoica să plece. Și n-ar fi de mirare ca următoarea mutare să fie aducerea singurului antrenor care l-a făcut pe Drăguș să dea goluri în ultimii 7 ani. Începe cu «Ș». Amuzant e că Becali a fost tare încurcat de victoria cu Rapid, prea a jucat bine Boutoutaou și nu i-a dat voie să-și arate «stăpânirea»”, a scris Costi Mocanu, pe pagina de Facebook.
Marți seară, Gigi Becali a confirmat că, începând de miercuri, Mihai Pintilii va fi al doilea secund al lui Laurențiu Reghecampf. De asemenea, finanțatorul a anunțat cooptarea lui Costin Curelea în staff, în ciuda criticilor publice venite anterior din partea lui MM Stoica privind modul în care acesta s-a comportat la lotul național U21 cu tinerii jucători de la FCSB, Pădurariu și Stoian. În plus, apropiații lui MM, Alin Stoica și Florin Cernat, au fost îndepărtați de la club.

Gigi Becali. Sursă foto: Captură video
Relația cu MM Stoica și plecările anunțate din club
Deși l-a criticat în mod repetat în ultimele declarații publice, Gigi Becali a susținut în mod constant că președintele Consiliului de Administrație este singurul care va rămâne la echipă, omul cu care merge până „în pânzele albe”.
„Vor mai fi două-te-ri persoane care vor pleca. Pleacă pentru că trebuie să-și asume cineva răspunderea. Nu am cum să-l protejez pe MM. Dacă se supără, este problema lui, dar nu pot să las clubul așa. Ca să dai 50.000 de euro salariu și să te coste un jucător precum Boutoutaou trei milioane în trei ani... Cine a făcut asta? Cred că MM a fost neglijent. Departe de mine gândul că cineva a făcut-o intenționat, este vorba despre indolență”, spunea Gigi Becali marți seară, după ce luni anunța: „Revoluție fac acum! Singurul care rămâne e MM, atât. Cu care sunt toată viața până la final, așa cum am promis. Nu vreau să-i fac niciodată pe dușmanii lui MM să se bucure de răul lui. Niciodată în viață nu-l fac de râs pe MM. Până la moarte, nu îl voi da afară pe MM Stoica de la FCSB. Numai că îl mai beștelesc și pe el. (n.r. În rest, toți ceilalți sunt dispensabili? Inclusiv Reghecampf?) Da, toți, oricine pleacă oricând!”, spunea Becali, la Fanatik.
Situația lui Marius Șumudică și viitorul la CFR Cluj
Numele vehiculat de Costi Mocanu pentru banca tehnică este Marius Șumudică, tehnicianul care a colaborat cu succes cu Denis Drăguș în Turcia, reușită pe care atacantul nu a reușit să o repete deocamdată la FCSB, fiind afectat de numeroase accidentări.
În prezent, Marius Șumudică o pregătește pe CFR Cluj, formație aflată pe locul 9, cu 19 puncte, la finalul turului, pe fondul unor dificultăți financiare. Situația s-ar putea schimba radical în luna decembrie, când echipa riscă să fie penalizată cu 3 puncte, moment în care antrenorul este decis să plece.
„Plec direct, în caz de depunctare. Nici nu stau la discuții. Cu orice risc. Îmi respect munca, știu ce fac. Un punct dacă îmi va fi luat, a doua zi dau mâna cu conducerea și am plecat. Nici nu are rost! Știu cât mă chinui”, a declarat Marius Șumudică la finalul lunii octombrie.