Sâmbăta accidentelor pe șoselele românești. Mai multe persoane rănite
- Mihnea Talau
- 13 martie 2021, 14:45
Un accident în care a fost implicat un autoturism și o cisternă a avut loc, sâmbătă pe raza localitatății Crevedia din Județul Dâmbovița. O femeie a fost rănită în urma impactului și a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital.
Sâmbăta accidentelor pe șoselele românești. O cisternă a intrat în coliziune cu un autoturism, sâmbătă, pe DN 1A, iar o femeie a fost rănită în accident, informează IPJ Dâmboviţa.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie, pe DN 1A. Echipa de cercetare s-a deplasat la faţa locului, unde, din primele cercetări, a stabilit faptul că un bărbat de 39 de ani, în timp ce conducea un autovehicul (cisternă), pe DN 1A, pe raza localităţii Crevedia, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 27 de ani”, precizează IPJ Dâmboviţa.
În urma impactului, o femeie de 32 de ani a fost rănită, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, scrie Agerpres.
Val de accidente sâmbătă 13 martie
Sâmbăta accidentelor pe șoselele românești. Patru mașini și două autospeciale au fost implicate într-un accident produs pe Autostrada A1, în județul Timiș. Două persoane au fost rănite și au primit îngrijiri medicale la fața locului.
În accident au fost implicate două autoutilitare și patru autoturisme. În mașini se aflau șapte persoane, iar două dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale. Victimele au refuzat să fie transportate la spital.
Potrivit anchetatorilor, accidentul a avut loc sâmbătă, pe autostrada A1, la kilometrul 515, pe sensul de deplasare Orţişoara - Giarmata.
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN19 (E671) Oradea – Satu Mare, la kilometrul kilometrul 23 (intrarea în localitatea Roșiori dinspre Satu Nou, în județul Bihor), a avut loc o coliziune între două autoturisme. În urma impactului, patru persoane au fost rănite. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri”, se arată pe portalul Poliţiei Române.
Comisarul-şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor spune că apelul la numărul unic 112 a fost înregistrat la ora 10.15, dar şi că, contrar informaţiilor iniţiale transmise de Centrul Info Trafic, trei persoane, şi nu patru, au fost rănite.