Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei. A obținut 55,2 la sută din voturile londonezilor
- Antonia Hendrik
- 9 mai 2021, 10:30
Într-o cursă mai strânsă decât se aștepta, Sadiq Khan a fost reales pentru un al doilea mandat în funcția de primar al Londrei. Laburistul a câștigat alegerile cu 55,2 la sută, depăşindu-şi rivalul cu peste 200.000 de voturi.
În vârstă de 50 de ani, Sadiq Khan este fiul unor imigranți pakistanezi, tatăl său fiind şofer de autobuz, iar mama sa croitoreasă. Sadiq Khan a devenit primul musulman care a condus o importantă capitală occidentală după victoria sa din 2016. Iar acum a câștigat alegerile cu 55,2 la sută din voturi, comparativ cu 44,8 la sută pentru Shaun Bailey, candidatul partidului conservator de guvernământ.
Participarea la vot a fost de 42%, mai mică decât la alegerile anterioare din 2016
Primarul a declarat că al doilea mandat al său va fi axat pe „construirea de punți între comunitățile diferite” și între primărie și guvern.
El a spus că dorește „să se asigure că Londra își poate juca rolul într-o redresare națională” și „să construiască un viitor mai luminos, mai ecologic și mai egal” pentru capitala Regatului Unit.
Khan și-a făcut un nume criticând Brexitul şi pe conservatori, inclusiv pe Boris Johnson, predecesorul său în calitate de primar. Mai mult, s-a făcut remarcat și pentru un conflict cu fostul președinte american Donald Trump. Cei doi s-au implicat într-un război verbal după ce Khan a criticat controversata interdicție de călătorie a lui Trump împotriva oamenilor din anumite țări musulmane.
Sadiq Khan: Sunt un copil de imigranți, acum primarul Londrei
Analiștii atribuie acest succes al primarului musulman populației mai tinere a orașului, şi mai diversă din punct de vedere etnic și mai pro-europeană, care spre deosebire de majoritatea Angliei, s-a opus copleșitor Brexitului.
În discursul său de victorie, Khan s-a referit la originile sale umile, crescând în locuințe publice într-o zonă rezidențială mixtă din punct de vedere etnic din sudul Londrei.
„Am crescut într-o casă modestă, sunt un băiat care provine din rândurile clasei muncitoare, un copil de imigranți, dar acum sunt primarul Londrei”, a spus el, descriindu-se drept „un londonez adevărat”.
Primarul reales a mai spus: „Rămân cicatricile Brexitului, un război cultural primitiv care ne separă. Trebuie să folosim acest moment de redresare națională pentru a vindeca acele diviziuni. Coronoavirusului nu-i pasă dacă sunteți pro-Brexit sau pro-UE”, relatează aljazeera.